UPDATE ORA 13.05 Deţinutul de la Penitenciarul Tulcea, care evadase luni dimineaţa părăsind un punct de lucru unde muncea în regim semideschis, a fost prins.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cristina Enache, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost prins în zona localităţilor Frecăţei – Cataloi şi se fac demersuri pentru a fi reîncarcerat. “Deţinutul a fost capturat în jurul orei 11,30, în zona localităţilor Frecăţei – Cataloi, judeţul Tulcea, de către cadre ale Penitenciarului Tulcea. În momentul capturării nu a opus rezistenţă”, a afirmat Cristina Enache.
Potrivit acesteia, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea referitor la acest deţinut.
“La nivel intern, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară. În funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Deţinutul va fi analizat în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei în vederea schimbării regimului de executare a pedepsei privative de libertate într-unul mai sever”, a adăugat Enache.
Penitenciarul Tulcea a informat că luni, în jurul orei 8,30, s-a constatat că deţinutul Regep Samir, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la opt ani, opt luni şi 273 de zile de închisoare pentru tentativă de omor, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localităţii Mineri, judeţul Tulcea. Deţinutul era clasificat în regim semideschis.
ORA 12.09 Un deţinut de la Penitenciarul Tulcea a evadat; lucra în regim semideschis şi a părăsit punctul de lucru de la Mineri
Un deţinut de la Penitenciarul Tulcea a evadat luni, el părăsind un punct de lucru din localitatea Mineri, unde muncea în regim semideschis.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Penitenciarul Tulcea, luni, în jurul orei 8,30, s-a constatat că deţinutul Regep Samir, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la…
=
DETALII LA SURSA
