Festivalul „Enisala – Unitate la Cetate” nu va mai începe astăzi, 22 august 2025, ci se va desfășura între 23 și 25 august, adică sâmbătă, duminică și luni. Decizia de decalare a fost luată de organizatori după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis coduri de instabilitate atmosferică pentru județul Tulcea, cu averse, descărcări electrice și vijelii, care ar fi pus în pericol siguranța publicului și a artiștilor.

Astfel, prima zi de festival a fost anulată, dar evenimentul se prelungește cu o zi față de programul inițial și va aduce publicului trei zile de muzică, tradiție, spectacole și surprize la Cetatea Enisala.

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Sarichioi și Autentic Events au transmis noua configurație a spectacolelor:


📅 Program actualizat Festival „Enisala – Unitate la Cetate”

Sâmbătă, 23 august 2025

  • Ansamblurile „Dorulețul“, „Perla Deltei“, „Zadunaiska Sici“
  • Concerte: Alex Velea, The Urs, Zdob și Zdub
  • Show aviatic și demonstrații de parașutism (de la ora 19:00)
  • Spectacol de lasere și foc de artificii

Duminică, 24 august 2025

  • Recitaluri: Daniela Matache și Sara Mihai
  • Ansamblurile „Heracleea“ și Ansamblul Cultural Sarichioi
  • Concerte: Andra Gogan, Bosquito, Bere Gratis
  • Spectacol de lasere

Luni, 25 august 2025

  • Ansamblul „Altona“
  • Acoustic Boys
  • Concerte: The Motans și Andra
  • Foc de artificii

Organizatorii promit „cel mai frumos eveniment al verii”

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Primăria comunei Sarichioi și Autentic Events, și va transforma Cetatea Enisala într-un punct central al distracției și culturii dobrogene.

Intrarea este liberă, iar publicul va avea parte nu doar de concerte și ansambluri tradiționale, ci și de show-uri vizuale, demonstrații aeriene, expoziții și zone de relaxare cu preparate culinare variate.

„Ne vedem cu toții la cetate, sperăm fără alte evenimente neprevăzute!”, transmit organizatorii, care asigură că vremea capricioasă de vineri nu va umbri entuziasmul ediției din acest an.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.