Poliția Locală Tulcea a trecut la fapte pe Aleea Spitalului: au început să fie ridicate mașinile parcate neregulamentar, după ce șoferii au ignorat noile reguli de circulație. Măsura vine la aproape trei săptămâni de la anunțul oficial făcut de Primărie, în 6 februarie, privind instituirea sensului unic pe această stradă.
Reamintim că marți, 24 februarie, Direcția de Poliție Locală a Municipiului Tulcea a anunțat aplicarea efectivă a noii reguli, în încercarea de a reduce haosul din trafic din zona supermarketului și de a fluidiza circulația. Perimetrul este cunoscut pentru blocajele frecvente, generate atât de valorile ridicate de trafic, cât și de opririle și staționările făcute la întâmplare.

Deși au fost montate indicatoare rutiere clare, inclusiv cele care interzic oprirea și staționarea, mulți conducători auto au continuat să parcheze ilegal, îngreunând accesul către zona comercială și punând în pericol pietonii.
În consecință, Poliția Locală a început să aplice sancțiuni și să ridice autoturismele lăsate neregulamentar. Reprezentanții instituției avertizează că acțiunile vor continua, iar șoferii care nu respectă noile reguli riscă amenzi și costuri suplimentare pentru recuperarea mașinilor.
Autoritățile susțin că măsura este necesară pentru a aduce ordine într-o zonă intens circulată și le cer șoferilor să fie atenți la semnalizarea rutieră și să respecte sensul unic instituit pe Aleea Spitalului.
