Tulcea, județ discret în peisajul politic național, intră în prim-planul unei noi mișcări conservatoare. Acțiunea Conservatoare (AC), partidul fondat de Claudiu Târziu (ex AUR), își stabilește filiala locală sub conducerea lui Paul Apostol – absolvent al Institului Mircea cel Bătrân , fost jurnalist de presa națională și lichidator al unor companii emblematice (Murfatlar International Trading sau COMAT Tulcea)..
„La Tulcea s-a format deja un nucleu fondator activ, alcătuit din persoane respectate, cu o reputație solidă și un atașament autentic față de valorile conservatoare. Îi chemăm alături de noi pe cei care cred în credință, responsabilitate, ordine morală și identitate”, afirmă Apostol, un politician nou cu nume, iată, predestinat.
Sursele noastre confirmă că acesta va prelua conducerea filialei tulcene imediat ce partidul va fi validat juridic la începutul lunii iunie. În culise, nucleul operativ funcționează deja – profesori, antreprenori și chiar „hackeri de primărie” pregătesc primul val de adeziuni și structura organizatorică.
La nivel național, Claudiu Târziu vorbește despre AC ca despre un bastion al valorilor conservatoare. „Nu vom fi refugiu pentru migranți politici, ci platformă pentru oameni de caracter”, afirmă el, într-un mesaj care respinge clar oportunismul travestit în patriotism.
Apostol, întrebat despre viziunea pentru județ, oferă o formulare tipică: „Nu venim pe scenă pentru poze de Facebook, ci ca să punem Dunărea pe harta rebranding-ului conservator.” E o declarație care nu vrea să sune spectaculos, dar care ascunde ambiția unei reorganizări temeinice, cu rost, am spune.
Pentru Tulcea, revenirea unei voci conservatoare poate însemna o reînnodare cu ideea de competență în politică – o direcție de acțiune în care „credința” și „continuitatea identitară” nu sunt doar cuvinte de campanie, ci repere de organizare.
Lansarea oficială a partidului este așteptată în iunie, iar până în toamnă, AC își propune să atingă pragul de 200 de membri activi și o rețea în majoritatea UAT-urilor din județ. Într-un climat politic în care direcția pare adesea trasată la întâmplare, Acțiunea Conservatoare își propune să aducă busola. Iar la Tulcea, toaca a început deja să bată
