eugenia vasile 3

Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea le reamintește elevilor, studenților și doctoranzilor că beneficiază de asigurare medicală gratuită, fără plata contribuției, dacă au vârsta între 18 și 26 de ani și nu obțin venituri din muncă.

Pentru a avea acces la servicii medicale decontate, tinerii trebuie să își valideze sau actualizeze anual calitatea de asigurat. Până când Ministerul Educației transmite oficial datele către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, elevii și studenții trebuie să depună personal sau prin e-mail un set de documente:

  • cartea de identitate valabilă;
  • carnetul de elev/student vizat pe anul școlar/universitar 2025-2026 sau o adeverință emisă de instituția de învățământ.

Documentele pot fi depuse direct la ghișeul Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea sau transmise pe e-mail la adresa [email protected].

„Este important ca elevii și studenții să știe că statutul de asigurat nu se prelungește automat și că, pentru a beneficia de servicii medicale gratuite, trebuie să trimită anual documentele necesare. Ne dorim să evităm situațiile în care tinerii află că nu pot primi servicii medicale decontate tocmai pentru că nu și-au actualizat la timp această calitate”, a declarat Eugenia Vasile, directorul general al CAS Tulcea.

Reprezentanții instituției subliniază că procedura este obligatorie pentru toți elevii, studenții și doctoranzii care au nevoie de servicii medicale decontate.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.