Nordul județului Tulcea a fost vizat din nou, vineri dimineață, de două mesaje RO-Alert, după ce autoritățile au semnalat prezența unei drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea frontierei cu România.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, aparatul de zbor fără pilot a fost detectat deasupra teritoriului Ucrainei și se deplasa în direcția nordului județului Tulcea, fără a pătrunde în spațiul aerian românesc.

Filmări surprinse de localnici

Martori din zona Chilia- Periprava au surprins imagini cu drona în zbor, în jurul orei 07.00. Înregistrările, pe care le publicăm în materialul video atașat, au ajuns și la autoritățile române.

YouTube video

Un localnic a descris situația ca fiind „stranie”, spunând că de pe malul românesc al Dunării se pot vedea explozii și aparate de zbor prăbușindu-se pe teritoriul ucrainean. Drona ar fi survolat zona timp de câteva minute, deplasându-se către localitatea Vâlcov, unde ulterior ar fi dispărut din raza vizuală.

Vâlcov se află la aproximativ 5 kilometri de Periprava, în regiunea Odesa, vis a vis de Periprava.

Zgomote de artilerie și teamă în rândul localnicilor

Oamenii din nordul județului spun că, în ultimele zile, au devenit tot mai obișnuiți cu zgomotul dronelor și al tirurilor de artilerie din apropierea graniței. Potrivit acestora, sunetul produs de o dronă care cade este mai puternic și mai înfricoșător decât cel al survolului.

Localnicii afirmă că în zona portului din Vâlcov s-au auzit focuri de artilerie și în zilele anterioare, iar astfel de episoade nu sunt o noutate. Anul trecut, susțin aceștia, numeroase drone ar fi căzut în zona respectivă, majoritatea pe timpul nopții. Cazurile din timpul zilei sunt însă mai rare, ceea ce amplifică starea de neliniște.

În imaginile surprinse se aud zgomote sacadate, similare celor produse de armament antiaerian.

Mesaj oficial către populație

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis un nou mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea, avertizând populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte în apropierea frontierei cu Ucraina.

Autoritățile recomandă cetățenilor să urmărească mesajele primite, să respecte indicațiile oficiale și să își păstreze calmul. În cazul apariției unor situații care le pot pune viața sau bunurile în pericol, oamenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112.

Conform reprezentanților MApN, subunități militare din zonă rămân în stare de alertă și intervin doar dacă situația o impune. Până la acest moment, nu a fost necesară o intervenție pe teritoriul României.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.