În perioada 14 – 22.11.2024 s-a desfăşurat Campania naţională privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier, în special a celor privind timpul de muncă și de odihnă ale conducătorilor auto, a legislației și a directivelor europene, ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale, transpuse în legislația națională.
În cadrul acestei campanii au fost efectuate 24 de controale, fiind aplicate 21 sancțiuni contravenționale, din care 10 avertismente și 11 amenzi în cuantum de 21000 lei.
Cele mai frecvente neconformitati constatate au fost:
- nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat;
- nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal;
- neacordarea sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi respectiv pentru munca de noapte;
- nerespectarea obligaţiei de a informa inspectoratul teritorial de muncă privind munca de noapte.
