Loredana Mariana Iamandi, cunoscută tulcenilor drept organizatoare de evenimente și surprize la domiciliu, a trăit un moment de neuitat alături de gemenii ei. După o perioadă dificilă de aproape două luni de izolare și terapie pentru tratarea cancerului, Lory a fost din nou alături de copiii săi acasă, iar emoțiile au fost surprinse într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

„Sunt mândră de munca pe care o fac, deși sunt și critici, și laude. Vreau să spun că de cinci ani fac surprize la domiciliile tulcenilor. Exact cum scrie și pe pagina mea, e „Surprize la domiciliu Tulcea”, a declarat Loredana.

Aceasta povestește cu emoție cum lupta cu boala a schimbat fiecare moment al vieții ei: „Am trecut prin momente grele. Era să-mi pierd soțul, l-am salvat pe el, apoi m-am îmbolnăvit de cancer. Făcând surprize, m-am implicat mult emoțional… și probabil aici a fost și cauza, cancerul mi-a apărut la gât. M-am operat și am tras un an, un an și jumătate cu această boală grea.”

YouTube video

Lupta cu boala și izolarea

Loredana a povestit cum terapia și izolarea au împiedicat-o să fie aproape de copii: „Am fost izolată timp de o lună și jumătate. Gemenii au fost nevoiți să stea doar cu tatăl lor și bunicii. Eu, singură, într-un apartament izolat, trebuia să urmez terapia cu iod. După doi ani, am luat tratamentul, am scăpat de boală. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor care m-au iubit, care au avut încredere în mine, am reușit să trec peste tot.”

WhatsApp Image 2025 12 29 at 14.11.08

Momentul revederii cu gemenii

Revederea a fost un moment intens, plin de emoție și bucurie: „Filmarea nu este de acum, ci de anul trecut, când am ieșit din terapie, în aprilie 2024. Copiii nu se așteptau să fiu acasă. Fata cea mare a filmat momentul pentru că le era dor și plângeam. A fost clipa în care mi-am strâns din nou copiii în brațe”, a povestit Loredana.

Ora de Tulcea a relatat recent despre surpriza de Crăciun pregătită pentru Ana, care a primit cererea în căsătorie chiar în Piața Civică din Tulcea, într-un moment plin de emoție și bucurie.

Citește și: Cerere în căsătorie ca-n filme în Piața Civică: a primit 101 trandafiri și a spus „DA!” / video

Această întâmplare este doar unul dintre exemplele modului în care Lory reușește să aducă zâmbete și clipe memorabile în viețile oamenilor.

Prin dedicarea și atenția la detalii, ea transformă gesturile obișnuite în experiențe cu adevărat de neuitat, lăsând în urmă amintiri ce vor fi păstrate cu drag de cei care le trăiesc.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.