Guvernul adoptă ordonanță de urgență pentru reglementarea schimbului de informații fiscale

Guvernul a adoptat, vineri, în urma ședinței săptămânale, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, act normativ care introduce noi reguli referitoare la schimbul automat de informații fiscale.

Potrivit Executivului, măsurile aprobate urmăresc crearea unui cadru mai clar și predictibil pentru mediul de afaceri, precum și consolidarea capacității administrației fiscale de a analiza riscurile și de a combate erodarea bazei de impozitare.

Potrivit Mediafax, reglementările vizează punerea în aplicare a obligațiilor de declarare prevăzute de directivă, în conformitate cu Acordul multilateral între autoritățile competente pentru schimbul de informații GloBE și cu Declarația informativă GloBE.

„Scopul acestor reglementări este instituirea cadrului pentru punerea în aplicare operațională a obligațiilor de declarare prevăzute de această directivă, în conformitate cu Acordul multilateral între autorități competente în ceea ce privește schimbul de informații GloBE și Declarația informativă GloBE. De asemenea, se asigură îmbunătățirea normelor în ceea ce privește schimbul automat de informații privind conturile bancare și procedurile administrative necesare aplicării eficiente a reglementărilor în domeniu,” se menționează în comunicatul de presă emis de Guvern, după ședință.

Sistem standardizat pentru depunerea Declarațiilor informative

Actul normativ introduce un sistem standardizat pentru depunerea Declarațiilor informative privind impozitul suplimentar, în contextul aplicării reglementărilor referitoare la impozitarea minimă globală. Noile obligații se aplică grupurilor multinaționale și grupurilor naționale de mari dimensiuni care înregistrează venituri consolidate anuale de cel puțin 750 de milioane de euro.

Guvernul susține că noile măsuri vor contribui la creșterea transparenței fiscale și la sporirea gradului de conformare voluntară a contribuabililor, sprijinind aplicarea echitabilă a regulilor privind impozitul minim global și reducând posibilitățile de evitare a impozitării prin transferuri artificiale de profit între jurisdicții.

Pentru mediul de afaceri, implementarea noilor norme este menită să asigure claritate, predictibilitate și concurență loială, iar pentru administrația fiscală, să îmbunătățească analiza riscurilor și combaterea erodării bazei de impozitare.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.