Unul dintre consilierii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ihor Zhovkva, a declarat, într-o intervenție la BBC, că pentru prima dată negocierile au avansat, însă Ucraina nu va tranzacționa „niciun centimetru” din teritoriu.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina „au avansat cu siguranță”, a spus Ihor Zhovkva, adjunctul șef al Administrației președintelui Volodimir Zelenski.
El a declarat că în cadrul discuțiilor de la Istanbul a fost prima dată când, în loc să dea ultimatumuri și de stabilirea liniilor roșii, partea rusă a ascultat poziția ucraineană.
Dar, întrebat despre regiunile estice, Zhovkva a declarat că Ucraina nu va tranzacționa „niciun centimetru” de teritoriu.
De asemenea, el a spus că Rusia nu și-a retras trupele nici de la Kiev, nici de la Cernihiv, în ciuda faptului că negociatorii rusi au declarat marți că își va reduce operațiunile în aceste zone.
