Înainte ca piramidele să apară în Egipt și cu mult înainte ca primele roți să se rostogolească prin Mesopotamia, pe malul lacului Golovița din actualul județ Tulcea, niște oameni trăiau liniștiți, în armonie cu natura. Pescuiau, vânau, cultivau grâne și sculptau statuete care azi i-ar impresiona până și pe artiștii contemporani.

Totul a început în anii ’50, când arheologul Dumitru Berciu a scos la lumină o cultură preistorică necunoscută până atunci – Hamangia. Descoperită la Ceamurlia de Jos și Baia, cultura a devenit celebră prin statuetele sale bizare și expresive, mai ales prin celebrul „Gânditor” – un om din lut, cu coatele pe genunchi și capul în mâini, parcă meditând la sensul vieții.

Dar povestea nu s-a încheiat acolo. Din 2023, o echipă de arheologi franco-română a decis că Hamangia mai are multe de spus și a redeschis șantierul de cercetare la Baia, cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea (ICEM) și al unor instituții de top din Franța, România și Bulgaria.

Ce au găsit? Un adevărat sat neolitic întins pe peste 6 hectare, cu urme clare ale unei comunități complexe: gropi pentru depozitarea cerealelor, unelte din piatră și os, mii de cioburi de ceramică, o nouă statuetă antropomorfă și tone de oase de animale – de la vite și capre până la bouri, cerbi și pești. Un fel de arhivă în miniatură a vieții de zi cu zi, păstrată în pământ vreme de 6800 de ani.

Iar surprizele nu se opresc aici: cu ajutorul tehnologiei LiDAR și al unor metode moderne de scanare a solului, cercetătorii reconstruiesc planul întregii așezări, care pare să fi fost amplasată strategic lângă o lagună cu apă salmastră – un fel de „hipermarket” natural pentru resursele comunității.

Pe lângă căutarea de vestigii, proiectul are și o latură educativă: studenții Facultății de Istorie din cadrul Universității din București vin anual aici pentru practică, formând noua generație de arheologi sub îndrumarea specialiștilor de la ICEM și partenerii lor internaționali.

Și totuși, multe întrebări rămân: cum arătau locuințele? Erau grupate în „cartiere” de familie sau aveau alt tip de organizare? Ce simbolizau statuetele? Și, mai ales, de ce păreau acești oameni neolitici mai preocupați de artă decât de supraviețuire?

Noi răspunsuri se vor contura pe măsură ce săpăturile continuă. Până atunci, am putea spune că Dobrogea adăpostește nu doar cele mai frumoase peisaje, ci și unele dintre cele mai enigmatice povești ale umanității timpurii.

Acest articol are ca sursă de inspirație un comunicat oficial al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea. Comunicat care, sincer, ar fi plictisit 90% dintre tulceni. Așa că l-am rescris ca să fie digerabil pentru omul obișnuit – cel care nu poartă cizme de șantier, dar e curios ce mai ascunde pământul din jurul lui.