Polițiștii rutieri din Tulcea au declanșat, începând cu 29 noiembrie, o amplă operațiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, în contextul Sărbătorii Sfântului Andrei și al Zilei Naționale a României. Până pe 1 decembrie, echipaje suplimentare patrulează pe principalele artere din județ, cu un obiectiv clar: eliminarea din trafic a șoferilor care urcă la volan după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive.
Acțiunile se desfășoară în sistem integrat, în colaborare cu structurile operative ale județului, într-o perioadă în care traficul este mai intens, iar riscul producerii de accidente grave crește considerabil.
„Recomandăm ferm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și, mai ales, să nu se urce la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise”, transmit polițiștii tulceni.
Pe lângă filtrele rutiere, oamenii legii atrag atenția și asupra condițiilor meteo dificile din aceste zile. Vântul puternic, precipitațiile și vizibilitatea scăzută pot transforma orice neatenție într-o tragedie.
Recomandări pentru șoferi:
- Adaptați viteza la condițiile de drum și măriți distanța de siguranță între vehicule;
- Evitați depășirile riscante, mai ales în zonele cu vizibilitate redusă.
Recomandări pentru pietoni:
- Circulați doar pe trotuare și traversați prin locuri special marcate;
- Purtați haine deschise la culoare sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili în trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea îi îndeamnă pe toți cetățenii să urmărească anunțurile oficiale și să dea dovadă de responsabilitate în această perioadă cu vreme severă
