materiale pirotehnice

Polițiștii tulceni au desfășurat, la data de 29 decembrie 2025, o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea operațiunilor ilegale cu materiale pirotehnice.

Operațiunea a fost coordonată de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică.

Percheziții la firme de curierat și locuințe

În baza autorizărilor emise de unitatea de parchet competentă, polițiștii au efectuat 10 percheziții domiciliare, vizând sediile unor societăți de curierat din municipiul Tulcea și locuințele a doi bărbați, de 31 și 36 de ani, din comunele Dăeni și Carcaliu. Acțiunea a vizat identificarea și ridicarea materialelor pirotehnice care erau distribuite și transportate ilegal prin intermediul firmelor de curierat.

WhatsApp Image 2025 12 30 at 14.14.59

Descoperiri și confiscări

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit aproximativ 430 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. Aceste materiale au fost ridicate și indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 37, alin. 2, din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările ulterioare.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că orice operațiuni cu articole pirotehnice din categoriile menționate, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare între 1 și 5 ani, conform Legii nr. 92/2025, modificarea adusă Legii nr. 126/1995.

materiale pirotehnice1t

Polițiștii tulceni vor continua acțiuni similare pentru prevenirea incidentelor grave și pentru a asigura respectarea regimului materiilor explozive, concentrându-se în special pe firmele de curierat și distribuția ilegală a materialelor pirotehnice.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.