După patru ani de procese, de evaluări „scrise cu pixul altuia” și de dispute în care Codul Muncii a fost tratat ca un pliant oarecare, Constantin Florențiu e invitat oficial să revină în biroul din care fusese scos în martie 2021. Pe 4 august 2025, Tribunalul Tulcea a decis: concedierea sa a fost ilegală, reintegrarea trebuie făcută imediat, iar Primăria n-are de ales decât să pună în aplicare hotărârea – chiar dacă decizia nu e definitivă și apelul urmează să fie judecat.
Pe 21 august 2025, DIAP Tulcea, prin semnătura directorului general Andrei Baciu, i-a trimis oficial lui Florențiu notificarea de chemare la sediul instituției pentru data de 1 septembrie, ora 12:00, în vederea reluării activității. Problema este că revenirea sa nu a picat deloc bine în birourile Primăriei. Iar semnele arată că momentul de „revenire la locul faptei” se va transforma într-un mic spectacol administrativ, cu mai multe scenarii posibile.
Nu trebuie uitat că Florențiu a fost, ani buni, unul dintre directorii preferați ai fostului primar Constantin Hogea – de tristă amintire, ar spune unii –, ceea ce face întoarcerea lui și mai incomodă pentru actuala administrație.
Scenariul 1: Reîncălzit, dar tot director general
Conform sentinței Tribunalului Tulcea, Florențiu ar trebui repus exact acolo unde era înainte de catapultarea din 2021: pe scaunul de director general al Direcției de Întreținere și Administrare a Patrimoniului (DIAP). Asta ar însemna că ar reveni, ierarhic, deasupra lui Andrei Baciu – actualul director general prin „interimat administrativ” – și, cel puțin pe hârtie, ar restabili ordinea de dinainte.
Numai că, dincolo de litera legii, realitatea politică și administrativă e mai complicată.
Scenariul 2: Propunerea „otrăvită”
Mai multe surse spun că i s-ar putea oferi lui Florențiu o variantă aparent „onorabilă”: să ocupe funcția de adjunct responsabil cu întreținerea patrimoniului public. Postul există în organigramă, dar a rămas liber până acum. Problema? În acest caz, atât Florențiu, cât și Donose Simona (alt adjunct cu funcție deja stabilită) ar deveni subordonații lui Baciu Andrei – cel care, să nu uităm, a câștigat prin concurs doar postul de adjunct, nu de director general.
O ironie a sorții: în loc să fie repus șef, Florențiu ar putea fi retrogradat într-un scaun care, la prima „optimizare de posturi” – în logica austerității dictate de Bolojan și de noua „curățenie administrativă” – ar putea dispărea ca prin farmec. Și e lesne de ghicit cine ar rămâne fără scaun atunci: Florențiu, nu Donose.
Scenariul 3: Tertipuri administrative
Există și varianta, deloc exclusă, ca prin diverse tertipuri administrative Florențiu să nu fie efectiv repus în funcție. Într-un asemenea caz, intră în scenă executorul judecătoresc: acesta ar putea pune în executare „obligația de a face”, ceea ce înseamnă că s-ar merge la sediul DIAP pentru a întocmi un proces-verbal oficial de primire-predare a funcției de director general. O imagine care ar da un plus de tensiune unei povești administrative deja pline de răsturnări.
Despăgubiri cu dus-întors
Decizia primei instanțe nu a adus doar repunerea în funcție, ci și o notă de plată consistentă pentru bugetul local. Tribunalul a stabilit că Florențiu are dreptul să își primească toate salariile din ultimii patru ani și jumătate, cu dobânzi și penalizări, sumă care se apropie de 200.000 de euro brut. În eventualitatea în care Primăria Tulcea nu va reuși să răstoarne hotărârea în apel, acești bani vor trebui achitați. Dacă, însă, apelul întoarce situația, Florențiu va fi obligat să dea banii înapoi (dacă i-ar lua acum – dar nu i-a luat) – un du-te-vino financiar care lasă în aer nu doar bugetul instituției, ci și buzunarele lui Florențiu.
Primarul lovește cu vorbe grele
Primarul Ștefan Ilie nu s-a arătat deloc impresionat de decizia instanței și a transmis un mesaj dur la adresa lui Florențiu:
„Nu mă preocupă cazul lui Constantin Florențiu. Consider în continuare că este un funcționar care a prejudiciat Direcția de Întreținere a Patrimoniului și acum reparăm greșeli de pe urma administrației lui, în care nu a realizat inventar, nu a evaluat inventarul. Foarte mulți bani pe care bunurile de patrimoniu îi puteau produce nu au fost strânși, evaluați și actualizați. Practic, dacă Florențiu și-ar fi făcut treaba, municipiul Tulcea ar fi avut un buget mai mare, multe drumuri, școli și obiective publice ar fi fost reabilitate demult. Foarte multe terenuri au fost pierdute de municipiul Tulcea în timpul administrației pe care o conducea, unele regăsindu-se astăzi în curțile unor cetățeni, inclusiv drumuri pavate. Ori acest lucru s-a întâmplat în timpul mandatului său. Hotărârea instanței va fi aplicată, dar mai mult de atât nu am ce comenta.”
O revenire cu gust amar
Indiferent cum se va rezolva, întoarcerea lui Florențiu arată ca o piesă de teatru absurd: omul care a câștigat în instanță dreptul de a fi director general ar putea fi „premiat” cu un post care miroase a capcană. Iar Primăria, deși obligată legal să-l reprimească, nu pare deloc încântată de perspectiva ca fostul „indezirabil” să se așeze din nou în biroul de la etaj.
Un lucru e cert: pe 1 septembrie, la ora 12:00, Florențiu e chemat la sediul DIAP din strada Plugarilor nr. 2, să discute „modalitatea concretă de reluare a activității”. În ce birou va intra și pe ce ușă va ieși rămâne de văzut.
