Tulcea se pregătește, din nou, să vorbească despre turism. Nu despre turiști – pe aceia îi vedem mai rar – ci despre taxă. O taxă mică, elegantă, de 2%, care apare discret pe nota de plată a celor cazați în oraș și dispare, apoi, în eterna întrebare: „și ce-am făcut cu ea?”.
Luni, 22 decembrie, Consiliul Local va vota dublarea taxei de promovare turistică, de la 1% la 2%. Oficial, nu e o taxă pentru tulceni. Și chiar nu e. Neoficial, e una dintre puținele decizii care spun ceva real despre ce fel de oraș crede Tulcea că este – sau că ar putea deveni.
Taxa care nu te costă nimic, dar te irită profund
Să lămurim din start: dacă ești tulcean și nu te cazezi la hotel în propriul oraș (există și astfel de cazuri, dar sunt rare), nu plătești nimic. Zero. Nada. Taxa e plătită de turist, prin structura de cazare. Așa scrie în proiect. Așa funcționează și în alte orașe care nu mai dezbat de zece ani dacă turismul e bun sau rău, ci doar cum îl gestionează.
Și totuși, la Tulcea, o taxă care nu afectează buzunarul localnicilor reușește performanța de a-i enerva exact pe ei. Poate pentru că nu e, de fapt, despre bani. E despre încredere.
Omul-orchestră și orașul care-l privește cu sprânceana ridicată
În mijlocul acestei discuții se află Alexandru Filip, președintele OMD Tulcea. Genul de personaj pe care un oraș mic îl are rar și nu știe foarte bine ce să facă cu el. Vorbește coerent, vine cu cifre, cu planuri, cu rezultate. Prea multe, pentru gustul unora.
La dezbaterea publică, Filip a fost, practic, OMD-ul într-o singură persoană: prezentare, explicații, apărare, viziune, detalii tehnice și, pe alocuri, pedagogie. A vorbit despre ce s-a făcut cu taxa de 1%: branding, tururi ghidate, materiale, promovare online, participări la competiții, titluri câștigate, vizibilitate. Lucruri care nu se văd imediat în parcările pline, dar care, în alte orașe, sunt considerate normalitate.
Problema lui Filip – și a OMD-ului – nu pare să fie lipsa de idei, ci lipsa de răbdare a orașului.
De ce 2% și de ce acum
Proiectul nu spune: „hai să mai luăm niște bani”. Spune: „hai să nu mai improvizăm de la un an la altul”. Contribuția Primăriei la OMD e limitată și nesigură. Taxa, în schimb, poate deveni o sursă stabilă, previzibilă. Nu spectaculoasă, dar constantă.
Ironia e că exact această stabilitate sperie. Pentru că, în Tulcea, stabilitatea sună a „se permanentizează”. Iar permanentizarea e suspectă din oficiu.
Unde se simte, de fapt, taxa
Cea mai onestă intervenție din dezbatere a venit din zona hotelierilor mari. Oameni care nu contestă ideea taxei, dar trăiesc cu pixul în mână și contractele pe masă. Pentru ei, problema nu e procentul, ci momentul.
Tarifele pentru grupuri sunt negociate cu mult timp înainte. Când taxa se schimbă în decembrie, pentru anul următor, nu mai ai cui să-i explici că „a mai apărut un 1%”. Diferența o înghiți tu. Elegant. Din profit.
Aici, taxa „plătită de turist” devine, temporar, taxa plătită de hotel. Nu din rea-voință, ci din realitatea industriei.
Dincolo de taxe, procente și nervi
Adevărul e că discuția asta nu e despre 1% sau 2%. E despre dacă Tulcea vrea să iasă, cu adevărat, din rolul de oraș-sală-de-așteptare pentru Deltă. Despre dacă acceptă că promovarea costă și că rezultatele vin greu. Despre dacă are răbdare cu propriii oameni care încearcă să construiască ceva într-un oraș obișnuit să comenteze mai mult decât să creadă.
Taxa nu va aduce mâine mii de turiști. Nici Alexandru Filip nu promite asta. Dar lipsa ei garantează ceva mult mai sigur: că vom rămâne unde suntem, discutând, an de an, de ce nu se schimbă nimic.
Și poate că adevărata întrebare nu e dacă turiștii pot plăti încă 1%, ci dacă Tulcea e pregătită să accepte imperfecțiunea firească a unui început și să nu mai aștepte rezultate perfecte din prima.
Pentru că orașele care au devenit destinații n-au fost perfecte. Au fost, la început, doar suficient de curajoase.
