Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care promite să reducă cheltuielile publice cu 10%. La prima vedere, pare o măsură de bun-simț într-un stat suprapopulat de funcții, direcții și cabinete. Dar, pe măsură ce citești detaliile, devine clar: se reduce din aparat, dar se adaugă în supraveghere.
Este un pachet legislativ care modifică tot – de la numărul de polițiști locali la felul în care îți pierzi și îți recuperezi permisul. Și în tot acest proces, statul devine mai mic, dar îți vede mai bine casa. Din dronă.
Poliție locală „la porție”
Una dintre cele mai concrete schimbări vizează poliția locală. De acum înainte, numărul de polițiști locali pe care o primărie îl poate angaja se calculează strict, după o formulă națională: un polițist local la fiecare 1.200 de locuitori pentru orașe și sectoare, și unul la 6.500 pentru județe și municipiul București. Comunele sub 4.500 de locuitori nu mai au voie să înființeze poliție locală decât dacă pot susține cheltuielile exclusiv din venituri proprii. Și chiar și atunci, nu pot angaja mai mult de trei oameni.
Este o schimbare care vine cu aparența disciplinei, dar ridică întrebări despre siguranța și eficiența în comunitățile mici. Nu se evaluează performanța, nu se discută nevoile reale, doar se aplică o formulă.
Permisul de conducere, moneda fiscală
Proiectul mai aduce o reglementare interesantă: perioada de suspendare a permisului de conducere poate fi redusă dacă șoferul își achită toate datoriile către bugetul local. Nu doar amenda care a dus la suspendare, ci absolut tot ce datorează primăriei.
Este, de fapt, o formă de presiune fiscală mascată în motivare civică. Vrei să te întorci la volan? Fii un cetățean model cu chitanțierul. Dacă nu plătești, începe să curgă penalizarea: o majorare de 30% a amenzii după 3 luni, apoi încă 30% după alte 3. Dacă nu plătești nici atunci, nu mai ai voie să conduci nimic – nici mașină, nici tractor agricol, nici tramvai.
E clar: în România, datoriile către bugetul local au acum efect de carnet.
Controlul aerian al ilegalității
Pe partea de construcții ilegale, statul trece la alt nivel. Autoritățile locale vor putea folosi imagini satelitare, drone și alte tehnologii pentru a identifica clădirile ridicate fără autorizație. Imaginile obținute astfel pot fi folosite ca probe pentru sancțiuni fiscale și disciplinare.
Nu mai vine inspectorul în bocanci, vine o dronă cu zoom optic și coordonate GPS. Se poate interpreta ca modernizare, dar și ca intrare într-o zonă în care supravegherea devine regula, nu excepția.
Iar clădirile construite ilegal vor fi taxate cu 100% în plus, timp de 5 ani.
Jocuri de noroc, dar cu aprobare
Industria jocurilor de noroc nu scapă nici ea. Operatorii vor fi obligați să obțină acordul primăriei pentru a-și desfășura activitatea, iar autorizațiile se vor reînnoi anual. În plus, consiliile locale vor putea decide zonele în care aceste activități pot avea loc și cât va fi taxa locală pentru autorizare – în funcție de suprafața spațiului de joc.
Este o descentralizare cu miza politică. Lasă autorităților locale puterea de a controla jocurile de noroc pe teritoriul lor, dar și tentația de a face din această activitate o sursă de venit.
Stat mai mic, dar cu ochii peste tot
Dincolo de cifre și bune intenții, proiectul trasează o direcție clară: mai puține posturi în administrație, mai multe mecanisme de control. Statul devine mai „slab” numeric, dar mai atent, mai conectat și mai prezent în viața cetățeanului – cu camere, drone, termene limită și penalizări automate.
Reforma nu pare să mizeze pe încredere, ci pe monitorizare. Se renunță la oameni, dar se introduc sisteme. Se reduc funcții, dar se multiplică reguli.
Este un model de guvernare „de la distanță”, care promite economii de miliarde, dar lasă în urmă întrebarea esențială: cât mai valorează discreția într-un stat care te vede de sus și îți cere tot, până la ultimul leu?
