Guvernul României va adopta o ordonanță de urgență prin care va declara stare de criză pe piața petrolului, conform Mediafax.
Decizia, ce va fi luată pe 24 martie, a fost rezultatul discuțiilor convocate de premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. La întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Economiei Irineu Darău și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.
Conform comunicatului Guvernului, situația de criză va fi instituită pentru o perioadă inițială de 6 luni, cu șansa de prelungire în tranșe de câte 3 luni, atâta timp cât vor persista circumstanțele care au condus la această măsură. În acest răstimp, Executivul va aplica un set de măsuri destinate protejării populației și economiei.
Plafonarea adaosului
Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial pentru prețurile la benzină și motorină, urmând totodată să monitorizeze atent piața. Astfel, adaosul aplicat de comercianți va fi limitat, deși prețurile carburanților vor continua să crească proporțional cu majorarea prețului petrolului pe piața internațională. Această măsură nu reduce costul total al combustibilului, ci limitează marja de profit a distribuitorilor, asigurând transparență și predictibilitate pentru consumatori.
Controlul exporturilor
Printre măsurile principale se numără plafonarea adaosului comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora, pe întregul lanț de activitate economică. Totodată, exportul și livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi efectuate numai cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, împreună cu Ministerul Energiei.
De asemenea, Guvernul va reduce cantitatea de biocarburant din benzină, având ca scop diminuarea prețului final la pompă. Ministerele Finanțelor, Economiei și Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor urmări constant piața și vor evalua necesitatea unor măsuri suplimentare.
„Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză”, indică comunicatul Guvernului.