Un val de reclamații a fost înregistrat în Cluj-Napoca din cauza slujbelor difuzate la volum ridicat prin boxele exterioare ale bisericilor.

Mai mulți locuitori au sesizat poliția, nemulțumiți că nu se pot odihni din cauza zgomotului, potrivit Digi24.

Problema a împărțit comunitatea în două tabere: pe de o parte, cei deranjați de nivelul sonor, pe de altă parte, cei care consideră difuzarea slujbelor în exterior o tradiție necesară, mai ales duminica și în zilele de sărbătoare, când mulți credincioși nu încap în biserici.

Ce spun reclamanții?

Un localnic a declarat: „Generația anilor după ’80 nu prea mai vizităm biserica și atunci, da, poate să îi deranjeze. Să-și reducă volumul pentru cei care sunt pe lângă biserică.”

Un alt bărbat a subliniat că „interzicem tot ce ne deranjează?! Festivalurile, mașinile care bubuie – pe fiecare ne deranjează, dar suntem într-o comunitate și atunci trebuie să acceptăm toate.”

Un tânăr care locuiește la cămin a precizat că aude slujba de la o distanță de 100-150 de metri:

„Acum, să vă spun sincer, nu mă deranjează pe mine, pentru că nu stau neapărat lângă biserică. Ar trebui dat mai încet, dacă mai mulți locatari din zonă sunt deranjați.”

O femeie a menționat că blocurile din fața locuinței sale o protejează de zgomot, dar a recunoscut că „probabil, pentru unii e foarte deranjant sunetul clopotului, că sunt oameni care poate muncesc și în weekend și ar avea nevoie de liniște.”

Poliția a făcut controale la biserici

În urma reclamațiilor, polițiștii au mers la biserici pentru a verifica situația. Aceștia nu au aplicat amenzi preoților, considerând că un avertisment este suficient pentru moment.

Soluțiile propuse au variat de la reducerea volumului la adaptarea difuzării în funcție de specificul fiecărei biserici și de nevoile comunității din jur.

Subiectul rămâne unul sensibil în Cluj-Napoca, unde tradiția religioasă se ciocnește cu nevoia de liniște a locuitorilor, iar autoritățile încearcă să găsească un echilibru între cele două tabere.

var slujbe = “slujbe zgomot comunitate”;

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.