Un cartier aparent liniștit a reușit, zilele trecute, să demonstreze că granița dintre urban și pastoral e mai subțire decât un gard… inexistent. Iar când gardul lipsește, natura – și nu numai – găsește întotdeauna o cale.
Totul a pornit de la sesizările locuitorilor din zona cartierului Tineretului, din spatele restaurantului Rosa, care au descoperit că „viața la oraș” vine, uneori, la pachet cu parfumuri greu de încadrat în categoria aromaterapie. La intersecția străzilor Lăcrămioarei și Fizician Nicolae Dinulescu, un teren neîmprejmuit devenise loc de popas pentru turme de oi, care nu doar tranzitau zona, ci o și… personalizau temeinic.
Urbanism pastoral: când regulamentul e opțional
Poliția Locală a confirmat ceea ce vecinii știau deja: situația nu era doar neplăcută, ci și sancționabilă. Proprietarul terenului, Alexandru Sorin Hogea, a fost amendat, cuantumul unor astfel de sancțiuni situându-se, în general, între 500 și 2.000 de lei.
Într-un gest aproape reflex pentru astfel de situații, amenda a fost contestată, iar dosarul a ajuns pe rolul instanței în 30 martie. De aici înainte, justiția va trebui să stabilească dacă avem de-a face cu simple oi rătăcite sau cu un model alternativ de „gestionare a terenurilor”.
„Pășune urbană” și economia… discretă
Ca în orice poveste cu miros persistent, apar și interpretările. Evident, complet neconfirmate, profund rău intenționate și, desigur, imposibil de verificat – dar greu de ignorat.
Potrivit acestor voci, care par să aibă un simț fin al ironiei locale, turmele nu ar fi ajuns chiar întâmplător pe acel teren. S-ar vorbi, în șoaptă, despre înțelegeri neoficiale, fără chitanță și fără fiscalitate, prin care ciobanii ar fi avut „drept de pășunat” într-o zonă rezidențială cu pretenții.
Mai direct spus – dar, repetăm, doar la nivel de zvon – iarba nu era singurul lucru care creștea acolo.
Balada cartierului: „Miorița” varianta rezidențială
Pentru cei care preferă explicațiile în registru cultural, realitatea din teren poate fi tradusă astfel, într-o adaptare după Miorița, cu inerentele stângăcii metrice , dar cu profunde semnificații subînțelese.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
În cartier „select”,
Cu vile și trai,
Unde gardul lipsește,
Dar pretenții sunt,
Se simte din stradă
Un miros… profund.
Nu-i stână în acte,
Nici trecută-n plan,
Dar vin turme line
An de an, taman.
Vin fără contracte,
Fără vreun aviz,
Lasă-n urma lor
Un peisaj… precis.
— Mioriță blândă,
Cu lână de nea,
Spune drept odată:
Cine-i gazda ta?
Că terenul, iată,
Nu-i al nimănui…
— Ba-i al lui Hogea,
Dar nu spune… știi.
Iar Hogea răspunde,
Foarte liniștit:
„Oile-or fi singure,
Eu n-am auzit.”
Dar când locul cheamă
Și nu-i niciun gard,
Turma știe bine
Unde e… de stat.
Și când vine vremea
Mielului cel gras,
Nu toți pleacă-n turmă,
Nu toți țin același pas.
Unul se oprește,
Altul nu mai pleacă,
Drumul lui, discret,
Altă curte-l cheamă.
Iar vecinii, triști,
Cu ferestre-nchise,
Spun încet, în barbă:
„Nu-s povești promise…
Nu e trai de bloc,
Nici cartier curat,
E o stână fină
Cu circuit… privat
..n-am găsit alte rime
O proprietate în plus, o poveste în curs
Dincolo de ironii și mirosuri greu de ignorat, cazul mai adaugă un detaliu interesant: terenul în cauză completează lista proprietăților asociate familiei fostului primar Constantin Hogea – o listă mereu surprinzătoare, mereu uimitoare.
Până la decizia instanței, cartierul rămâne într-un echilibru fragil între urbanism și pastoral, între regulament și improvizație.
