La Aquaserv S.A. Tulcea, povestea sindicatului nu mai seamănă de mult cu una despre drepturi, negocieri și protecția angajaților. Seamănă, mai degrabă, cu o încăpățânare dusă până la capăt, cu un conflict care s-a decuplat complet de la realitate și care, în loc să se stingă natural, a fost ținut în viață de doi oameni care refuză să accepte că, din punct de vedere legal, nu mai au ce căuta acolo.
Totul pornește de la un fapt simplu, aproape banal: Cornel Sava iese la pensie. În orice structură sindicală funcțională, asta ar însemna, automat, și ieșirea din funcția de președinte. Statutul spune clar că trebuie să fii salariat ca să conduci. Numai că, în cazul de față, regula s-a lovit de o voință mai puternică decât ea.
Sava nu a plecat. A rămas. Iar explicația pe care o oferă este, în sine, simptomatică pentru tot ce se întâmplă: „doar instanța mă poate da jos” .
Un tandem care nu mai există legal, dar conduce în fapt
Lângă el, aproape inevitabil, apare și Stelea Liviu Marian, fost secretar al sindicatului, rămas fără loc de muncă în martie 2026, dar nu și fără rol. Cei doi funcționează ca un cuplu administrativ care nu mai are bază legală, dar are control de fapt.
Potrivit documentelor interne, situația este descrisă fără echivoc: „funcțiile de președinte și secretar sunt ocupate nelegal, nestatutar, de persoane nemembre de sindicat” .
Și totuși, în ciuda acestei realități juridice, cei doi nu doar că nu pleacă, dar refuză constant să lase loc altora, blocând practic orice tentativă de normalizare a situației.
Banii, adevăratul nod al conflictului
Pentru a înțelege de ce acest blocaj persistă, trebuie privit dincolo de orgolii. Sindicatul înseamnă bani. Aproximativ 200 de membri cotizează lunar, iar fondurile depășesc anual 120.000–140.000 de lei.
În acest context, acuzațiile devin extrem de concrete: „Sava Cornel utilizează în mod unilateral fondurile sindicatului, fără aprobarea Biroului Operativ” .
Controlul asupra acestor sume nu mai este, spun sindicaliștii, unul colectiv, ci concentrat, iar transparența lipsește aproape complet.
De la „premieri” la chiuvete din granit: cum se duc banii
Detaliile din documentul transmis redacției sunt, pe alocuri, de-a dreptul stupefiante prin concretețea lor.
„și-a acordat singur sume de bani sub forma unor «premieri»” — o formulare care descrie un mecanism în care aceeași persoană propune, aprobă și încasează.
Diferențele sunt sugestive: 500 de lei pentru sine, 200 pentru ceilalți.
Apoi vin achizițiile, listate fără echivoc: „expresor de cafea marca DeLonghi (aprox. 2.500 lei), chiuvetă din granit (aprox. 700 lei), blat din stejar (aprox. 700 lei), scaun de birou (aprox. 500 lei)” .
Un inventar care spune mai mult decât orice analiză.
Mașina sindicatului, deplasările și „dubla decontare”
Lista continuă cu practici care, dacă se confirmă, depășesc zona de etică și intră în cea de responsabilitate:
„a efectuat deplasări decontate dublu” — atât de companie, cât și din fondurile sindicatului , iar autoturismul organizației ar fi fost folosit în mod constant în interes personal.
În paralel, apar și abonamente plătite din banii sindicatului, fără o justificare clară pentru activitatea sindicală.
Încercarea de a transforma sindicatul în loc de muncă personal
Un episod aparte, care arată direcția în care mergea această structură, este tentativa de instituționalizare a beneficiilor.
Potrivit documentului, Sava ar fi încercat să se angajeze în sindicat pe un salariu de 4.000 lei lunar, iar Stelea să ocupe o funcție de consilier juridic, remunerată similar .
Inițiativele au fost respinse de membrii Comitetului Executiv, dar ele rămân relevante pentru că arată intenția: transformarea sindicatului într-o sursă directă de venit pentru cei care îl controlează.
Când oamenii cedează: apare un nou sindicat
În acest climat, ruptura nu mai putea fi evitată. Un grup de angajați a decis să înființeze Sindicatul Liber al Apei, ca reacție la un blocaj devenit insuportabil.
„Nu mai putem continua așa”, spune unul dintre inițiatori, Iulian Tăbăcaru , sintetizând o stare generalizată.
Numai că nici plecarea nu este simplă. Cererile de retragere au fost respinse, iar oamenii spun că li s-a transmis direct: „nu putem ieși din sindicat așa cum vrem noi” .
Nu plecăm, dar nici nu vă lăsăm să plecați
Într-un gest care definește perfect situația, noul sindicat a fost contestat chiar de Stelea Liviu Marian.
Imaginea devine astfel completă și, în același timp, absurdă: doi oameni care nu mai au legitimitate refuză să părăsească structura, dar în același timp încearcă să blocheze și alternativele.
Un sindicat captiv între realitate și refuz
Astăzi, Sindicatul „Apă Canal” există mai mult ca formă decât ca funcție. Nu mai negociază eficient, nu mai reprezintă coerent și nu mai oferă membrilor siguranța pentru care a fost creat.
Este blocat între două lumi: una juridică, în care funcțiile sunt vacante, și una de fapt, în care ele sunt ocupate cu o încăpățânare care sfidează orice regulă.
Iar în centrul acestui blocaj stau două nume — Sava și Stelea — și o frază care a ajuns să definească întreaga situație:
„doar instanța mă poate da jos” .
Până atunci, sindicatul rămâne suspendat. Iar oamenii, captivi într-o organizație care nu mai vrea — sau nu mai poate — să funcționeze.
