Polițiștii tulceni, împreună cu jandarmii, au desfășurat o amplă acțiune de control în municipiu și în zonele cu risc, pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale.
Acțiunea a avut loc pe 20 mai și a fost organizată de Biroul de Ordine Publică – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare din cadrul IPJ Tulcea, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.
Oamenii legii au verificat respectarea normelor de conviețuire socială, au urmărit prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise și au desfășurat controale pentru creșterea siguranței rutiere.
Polițiștii spun că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în special în zonele considerate vulnerabile, pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni.
Autoritățile transmit că prezența activă în teren are rolul de a descuraja comportamentele antisociale și de a crește gradul de siguranță în comunitate.