Numărul insolvențelor s-a triplat în România, companiile mari încep să cedeze

Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele din primul trimestru al anului indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial. Potrivit unei analize realizate de Adevărul pe baza datelor Sierra Quadrant, trimestrul al doilea din 2026 va da dimensiunea reală a crizei din România.

În primele trei luni ale anului, presiunea asupra companiilor s-a amplificat din cauza costurilor ridicate cu finanțarea și a contracției consumului. Domeniile tradițional vulnerabile — construcțiile, comerțul cu amănuntul și transporturile — continuă să domine topul procedurilor deschise la tribunalele comerciale. Cel mai îngrijorător semnal este însă că presiunea economică a ajuns acum și la companii mari, cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în afaceri și ecosisteme extinse de furnizori și creditori.

Accelerare dramatică din martie

Fenomenul s-a amplificat vizibil începând din luna martie: din totalul celor 1.829 de insolvențe înregistrate în primul trimestru, 738 — adică 40% — au fost deschise în a treia lună a anului, ceea ce sugerează o accelerare a presiunii care se va resimți și în trimestrul al doilea.

În agricultură, situația este deosebit de critică. „Dincolo de situația din comerț, din industrie și servicii, o amplă deteriorare a climatului investițional se remarcă în agricultură, unde rata insolvențelor aproape s-a dublat într-un singur an. Explicația este o suprapunere dureroasă de factori: efectele climatice severe din 2024, costurile ridicate de finanțare și perturbările persistente din lanțurile globale de aprovizionare”, transmit specialiștii Sierra Quadrant.

Ovidiu Neacșu, expert în cadrul aceleiași firme de analiză, detaliază: „Fermele și companiile agricole românești s-au confruntat simultan cu recolte compromise, credite scumpite și contracte de export instabile. Multe dintre ele au supraviețuit unui an dezastruos așteptând că 2026 va fi mai bun. Din păcate, nu se anunță vremuri prea bune.”

Blocajul de plată, cauza profundă

Potrivit analiștilor, există o cauză profundă care leagă toate aceste insolvențe și care face situația din 2026 diferită de valurile anterioare: un blocaj de plată care s-a rostogolit ani la rând prin economie și a ajuns acum la nivelul actorilor care susțineau funcționarea ei.

„Blocajul financiar devine cea mai mare problemă pe lanțurile economice. Plățile se fac din ce în ce mai greu, iar întârzierile de plată se transferă din mediul de business până în cel de finanțare. Efectele sunt inerente. Proiectele de tip credit furnizor sunt tot mai limitate, iar infuziile de lichiditate din piețe devin tot mai reduse”, afirmă Neacșu.

Situația este agravată de structura finanțării în economia românească: creditul comercial, principala metodă de finanțare, este de peste trei ori mai mare decât creditul bancar. „Efectele blocajelor din acest sistem se răspândesc rapid către tot lanțul economic”, mai spune expertul.

Presiunea bancară și riscul lichidării

Sistemul bancar românesc se confruntă cu o dilemă strategică majoră în gestionarea creditelor corporative aflate în dificultate. Analiza Sierra Quadrant arată că apetitul crescut pentru executări silite imediate blochează șansele de redresare ale companiilor și tinde să diminueze valoarea activelor care pot fi efectiv recuperate.

Presiunea exercitată de reglementările europene privind provizioanele forțează adesea băncile să aleagă calea celei mai rapide lichidări, deși realitatea economică demonstrează că o restructurare preventivă oferă randamente financiare net superioare pe termen lung.

„Eficiența concordatului este limitată de accesarea lui tardivă. Multe companii ajung la concordat prea târziu, când activele s-au erodat deja, când cheia valorii — oamenii, contractele, licențele — au început să se evapore. Iar unul dintre factorii care amână această decizie este tocmai presiunea bancară timpurie, care reduce spațiul de manevră al debitorului și îl împinge spre soluții reactive, nu proactive”, spune Neacșu.

Expertul trasează o distincție pe care practica bancară o ignoră adesea: există companii care nu mai au nici piață, nici model de business viabil și care trebuie lichidate, dar există și o altă categorie — companii care păstrează produse vandabile, contracte, oameni, know-how și capacitate de funcționare, dar se sufocă într-o criză de lichiditate sau sub datorii cu scadențe prost structurate. Graba spre lichidare poate transforma o valoare funcțională într-una fragmentată, fiindcă o companie care funcționează valorează adesea mai mult decât suma activelor sale vândute bucată cu bucată.

„Raționamentul este simplu: o creanță are o valoare contabilă, o garanție are o valoare estimată, dar valoarea efectiv recuperabilă este cu totul altceva. Ea depinde de piață, de cumpărători, de momentul vânzării, de starea juridică a activului, de costurile de conservare și de funcționalitatea economică a companiei. Activele unei companii aflate în dificultate nu rămân neutre. Utilajele nefolosite se depreciază, stocurile devin greu vandabile, autorizațiile expiră, contractele comerciale se pierd. Oamenii-cheie pleacă, clienții își caută furnizori mai stabili, litigiile blochează tranzacții, iar costurile de pază, conservare, întreținere sau mediu curg mai departe, indiferent de ce se întâmplă în dosar”, arată analiza.

Testul real pentru sistemul bancar se mută acum în trimestrul al doilea: câte dintre companiile aflate în dificultate primesc aprobarea pentru concordat preventiv și câte intră în faliment operațional. Răspunsul va depinde, în parte semnificativă, de modul în care băncile — cel mai adesea principalii creditori — aleg să gestioneze expunerea. Prognozele din piață indică o posibilă revenire abia în 2027.

„Adevărata maturitate a creditorului financiar nu se vede în viteza cu care închide o expunere, ci în luciditatea cu care recunoaște momentul în care graba de a recupera riscă să reducă tocmai șansa recuperării. Este o lecție veche. Datele din 2026 o fac din nou urgentă”, conchide analiza Sierra Quadrant.