Femeia de 44 de ani lovită de un Pick up pe trotuar, pe strada Isaccei din municipiul Tulcea, a murit în urma rănilor suferite în accidentul produs luni după-amiază.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a avut loc în jurul orei 18.00. Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Isaccei, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de vehiculul care circula în fața sa.
În aceste împrejurări, mașina ar fi părăsit partea carosabilă prin dreapta, a ajuns pe trotuar și a lovit femeia care se afla pe o bancă amplasată în fața unui imobil.
Autoturismul a rupt un gard decorativ, a retezat un copac și s-a oprit în peretele blocului. Victima a primit inițial îngrijiri medicale la fața locului, însă, din nefericire, a decedat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta avea permis de conducere valabil.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă. Polițiștii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia.