Un incendiu de pădure a izbucnit, sâmbătă, în localitatea Rachelu, iar mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate pentru a limita extinderea flăcărilor.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere. Pentru suplimentarea forțelor a fost trimisă și o autocisternă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
În acțiunea de stingere sunt implicați și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și personal din cadrul Ocolului Silvic, care sprijină intervenția în zona afectată.
Misiunea este în desfășurare, iar echipele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Deocamdată, autoritățile nu au comunicat cauza izbucnirii focului și nici suprafața afectată de incendiu.