Zi emoționantă la Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, unde colegii și foștii colegi s-au reunit pentru a-l sărbători pe Iani Cocona. După o experiență de peste două decenii în administrația publică, secretarul comunei și-a încheiat activitatea și a intrat într-o nouă etapă a vieții: pensionarea.
De-a lungul anilor, acesta a devenit unul dintre oamenii de bază ai instituției. A cunoscut în detaliu problemele comunei, a participat la numeroase proiecte și decizii importante și a fost omul la care colegii au apelat atunci când au avut nevoie de experiență sau de o soluție.
Primarul Nicolae Arnăutu, care a lucrat alături de el în ultimii doi ani, a vorbit despre sprijinul primit și despre relația construită în cadrul primăriei.
„Deși aparținem unor generații diferite, am împărtășit aceeași dorință de a face lucrurile bine și cu respect pentru oameni. I-am apreciat întotdeauna realismul, experiența și capacitatea de a găsi soluții chiar și în cele mai dificile situații”, a transmis primarul.
Numărul mare de colegi și foști colegi prezenți la momentul festiv a arătat cât de apreciat a fost Iani Cocona în anii petrecuți în administrația locală.
„Sunt convins că veți rămâne mereu un om de referință pentru comunitatea noastră”, a adăugat Nicolae Arnăutu.
Echipa Primăriei Mihail Kogălniceanu i-a mulțumit fostului secretar pentru seriozitate, profesionalism și anii dedicați comunei, urându-i sănătate, liniște și cât mai mult timp frumos petrecut alături de familie.
Galerie foto


Sursa foto: Facebook / Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu – Tulcea