În ședința de ieri a Consiliului Local Tulcea, aleșii au votat majoritar în favoarea luării la cunoștință a valorii estimate de 100 de milioane de euro necesare modernizării sistemului centralizat de termoficare Energoterm, fără a aproba însă implementarea efectivă a proiectului. Votul – 15 „pentru”, 3 „împotrivă” și o abținere – semnalează o acceptare tacită a ideii că sistemul actual este nesustenabil.
Consilierul local Motoc Octavian a fost printre cei care au argumentat ferm împotriva continuării investiției:
„Această valoare de circa 100 de milioane de euro nu se justifică pentru doar trei mii de consumatori. Dacă se adaugă și subvențiile plătite în timp pentru acest număr foarte redus de beneficiari, ar fi lipsit de fair-play să continuăm pe aceeași linie. Toți locuitorii municipiului contribuie financiar, nu doar cei racordați.”
Începând cu anul 2028, subvențiile pentru sistemul de termoficare vor fi eliminate, ceea ce va duce la o creștere semnificativă a costurilor de încălzire pentru consumatori. În acest context, Motoc a subliniat necesitatea informării cetățenilor cu privire la alternative:
„Trebuie să-i avertizăm că e momentul să caute soluții alternative de încălzire. Până la decizia oficială, populația trebuie să fie pregătită.”
Totodată, au fost ridicate probleme specifice privind blocurile de garsoniere – unde încălzirea individuală este dificilă – și instituțiile educaționale încă racordate la Energoterm.
Proiectul DALI, care vizează construirea unor centrale termice pe gaz, este în prezent lipsit de o sursă de finanțare nerambursabilă. Chiar și în cazul implementării, eficiența energetică ar crește doar cu 10-15%, un aport considerat modest în raport cu costul.
Conducerea Primăriei Tulcea a anunțat că până la sfârșitul lunii mai va fi luată o decizie clară privind închiderea sistemului și eventualele compensații pentru abonații afectați.

Când ceva merge bine trebuie distrus, așa cum au făcut și cu orașul acesta. Nimeni nu se întreabă dacă cetățenii, în vremurile acestea, mai au bani să investească în centrale proprii, în timp ce Uniunea Europeană vrea să pună taxe pe aceste centrale iar tendința este spre sistemul centralizat. Ca la noi la nimenea, așa cum se procedează și cu parcările…avem sau nu străzi (doar gropi) organizăm licitații. Să vă de-a Dumnezeu sănătate pe cât le doriți tulcenilor binele. Știm f bine că nu este nimic în spatele acestei hotărâri.. când dl.Ilie spune lumea se conformează
Energoterm trebuie inchis? Cum adica? Un oras Va ramane in frig? Alta solutie nu exista? Sau poate trebuie privatizat?
Cum ramane cu directiva europeana privind incalzirea centralizata?Nu era vorba ca se vor interzice centralele individuale din cauza poluarii?Intreb si eu !
Dar cu cei care nu au posibilitatea racordarii la gaz din motive tehnice ?Ei cum se vor incalzi?Sau daca toti din bloc vor baga in priza un calorifer electric credeti ca reteaua va putea suporta acest consum ?Eu cred ca nu .Vor ramane si pe intuneric probabil.