Activitatea Casei Județene de Pensii (CJP) și a Agenției Județene pentru Plăți și Intervenții Sociale din Tulcea a fost suspendată luni, 30 iunie 2025, timp de 30 de minute. O filiala locală a Sindicatului Național al Salariaților din Ministerul Muncii, condusă de reprezentanta sindicală Paula Peneoaș, a declanșat protestul pentru a-și manifesta nemulțumirea față de intenția Guvernului de a modifica Legea 153/2017.

Potrivit AGERPRES, angajații se opun în special diminuării sporului pentru condiții vătămătoare, în contextul în care guvernanții nu iau în considerare pensiile speciale. „Protestăm față de decizia Guvernului de a recupera deficitul bugetar doar de la salariați și nu și de la dânșii. Știm foarte bine că unul din jaloanele impuse de Uniunea Europeană este de a desființa pensiile speciale, dar de acelea nu se ating niciodată, pentru că sunt neconstituționale. Vor să ne scadă salariile, să crească TVA-ul, condiții în care un funcționar debutant, cu studii superioare, ar însemna să aibă un salariu mai mic decât salariul minim pe economie, dacă acest spor se diminuează”, a declarat Paula Peneoaș.

Sporul pentru condiții vătămătoare, acordat cu avizul Direcției de Sănătate Publică, variază între 663 și 819 de lei net, în funcție de studii și vechime. Aceste sume includ și indemnizația de hrană.

Contextul protestului de la Tulcea reflectă o nemulțumire generalizată la nivel național. În ultima săptămână, angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din mai multe județe – inclusiv Sibiu, Giurgiu și Vâlcea – au organizat acțiuni similare, cerând menținerea aceluiași tip de spor. În Sibiu, aproximativ 40 de angajați au întrerupt activitatea, invocând faptul că acest spor, care poate depăși 700 de lei net lunar, este esențial pentru stabilitatea lor financiară.

Modificările anunțate de Guvern vin pe fondul presiunilor exercitate de Comisia Europeană pentru reformarea sistemului de pensii și pentru reducerea deficitului bugetar. Totuși, sindicaliștii acuză autoritățile de dublu standard: „una spun, alta fac”, susține Peneoaș, arătând cu degetul spre menținerea pensiilor speciale, în ciuda angajamentelor asumate.

Protestele spontane din sistemul public ar putea escalada, dacă Guvernul nu renunță la intenția de a modifica legea care reglementează salariile bugetarilor. Sindicatele din Ministerul Muncii anunță deja că se pregătesc pentru acțiuni de amploare în București, în cazul în care revendicările lor nu sunt luate în seamă.

Foto-Paula Peneoaș

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

1 Comentariu

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.