După închiderea sistemului public de termoficare Energoterm, Consiliul Local Tulcea a lansat programul „Cald în casă”, destinat sprijinirii familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse. Ajutorul constă în tichete sociale în valoare de până la 7.000 de lei pentru achiziționarea și montarea unor noi surse de încălzire sau apă caldă. Programul este gestionat de Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS) Tulcea.
Pentru derularea programului, Primăria Tulcea a alocat, într-o primă etapă, 3 milioane de lei. „Această sumă este suficientă pentru acoperirea cererilor depuse până acum și va fi suplimentată dacă va fi nevoie”, a explicat Ștefania Zibileanu, directoarea DAPS.
Cine poate beneficia de ajutor
Pot solicita ajutor persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- Sunt proprietari, coproprietari, au înstrăinat locuința păstrând drept de abitație/uzufruct sau sunt împuterniciți legal;
- Au folosit energia termică furnizată de Energoterm în sezonul noiembrie 2024 – martie 2025;
- Locuința este racordată la sistemul centralizat până la 30 aprilie 2025;
- Nu au datorii la Energoterm sau la Asociația de Proprietari;
- Nu dețin bunuri care exclud acordarea venitului minim de incluziune (de exemplu: alte imobile în afara locuinței de domiciliu, terenuri peste 1.200 mp urban / 2.500 mp rural, mașini mai noi de 10 ani – cu excepții, depozite bancare mari etc.).
Care sunt plafoanele de venit
Pentru FAMILII:
- Sub 1.386 lei pe membru – 7.000 lei ajutor
- Între 1.386 și 1.784 lei – 4.000 lei ajutor
- Între 1.784 și 2.000 lei – 2.000 lei ajutor
Pentru PERSOANE SINGURE:
- Sub 2.300 lei – 7.000 lei ajutor
- Între 2.300 și 3.500 lei – 4.000 lei ajutor
- Între 3.500 și 4.000 lei – 2.000 lei ajutor
„Estimăm că aproximativ 700 de persoane se vor încadra în acest program”, a declarat Zibileanu. „Dintre aceștia, circa 300 vor primi suma maximă de 7.000 de lei.”
Ce conține dosarul
Pentru a beneficia de sprijin, solicitanții trebuie să depună:
- Cerere tip (disponibilă la sediul DAPS sau pe e-mail);
- Copii după actele de identitate (inclusiv certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani);
- Actul de proprietate al locuinței;
- Adeverință de la Energoterm privind utilizarea serviciului și lipsa datoriilor;
- Adeverință de la Asociația de Proprietari cu numărul de locatari și lipsa datoriilor;
- Documente privind veniturile lunii anterioare depunerii cererii (adeverință salariu, cupon pensie, indemnizații etc.).
Dosarele se depun la sediul DAPS Tulcea, str. Isaccei nr. 36, sau online la [email protected] sau [email protected].
Programul de lucru este:
- Luni – Joi: 08:00 – 16:30
- Vineri: 08:00 – 14:00 Telefon: 0240 513641
Cum și când primești tichetele
Tichetele sociale se acordă o singură dată, dar se eliberează lunar, pe măsură ce dosarele sunt verificate și aprobate. „Nu așteptăm să strângem toate cererile. Le procesăm și emitem tichetele etapizat, în funcție de data depunerii”, a precizat directoarea DAPS.
Distribuirea tichetelor este programată să înceapă la sfârșitul lunii august. Primele vor fi acordate celor care au depus dosarele în iulie.
Unde poți folosi tichetele
Tichetele pot fi folosite pentru:
- Achiziția de aparate de încălzire (radiatoare, centrale pe gaz, centrale electrice, aeroterme, aparate de aer condiționat);
- Montajul acestor aparate de către firme autorizate.
Ele sunt valabile în rețeaua de magazine partenere Up România (emitentul tichetelor), inclusiv Altex, Dedeman și firme de construcții locale. În cazurile în care un comerciant din Tulcea nu figurează pe listă, acesta poate încheia rapid un contract de colaborare.
****
„Cald în casă” este răspunsul administrației tulcene pentru cetățenii afectați de sistarea termoficării centralizate. Cu ajutoare clare și proceduri accesibile, programul vine să asigure confortul termic al celor mai vulnerabile gospodării din Tulcea în sezonul rece 2025–2026.

Daca am achizitionat pri PPS un aer conditionat inainte : Cum pot folosi aceste tichete: Mi sa stabilit o rata lunara
Intrebati la DAPS Tulcea. Aveti numarul in articol.
Avem o garsonieră unde nu se pot trage gaze, santem două persoane cu un singur salariu minim , se poate depune dosar pentru încălzire?
Da, intrebați la Directia de Asistenta Sociala. Scrie in articol.