Casa Lupuț din Cizer va fi restaurată după incendiul devastator din luna iulie

Casa Lupuț este un monument istoric de importanță națională situat în localitatea Cizer, județul Sălaj, care a suferit daune semnificative în urma unui incendiu pe 25 iulie. Cu toate acestea, specialiștii estimează că aproximativ 85% din materialul original al casei – cunoscută și sub denumirea de „Casa Horea” – a rămas în stare bună de conservare.

Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA din Sibiu și expert în restaurarea lemnului, a evaluat starea monumentului și a exprimat optimism în privința refacerii acestuia.

„Am fost ieri și am văzut casa. Vorbesc de cea originală, nu de anexele care erau replici. Materialul original, care a fost pus în casă, în proporție de 85%, este în regulă, e salvat, adică există. Pot să spun că 85%, dacă nu chiar 90% din materialul original al casei este salvat. Lemnul poate fi restaurat și casa poate fi reașezată în circuitul turistic”, a declarat Ciprian Ștefan pentru AGERPRES.

Incendiul a distrus cele trei clădiri cu acoperiș din paie ale gospodăriei: casa propriu-zisă, șura tradițională și găbănașul, precum și o parte din anexele gospodărești. Totuși, structura originală a monumentului a fost, în mare parte, salvată.

„Casa e din lemn de stejar. Stejarul stă foarte bine. Ce a ars și nu mai poate fi pus în operă este lemn nou. Nu a fost afectată structura originală a monumentului. Zidăria, cheutorile, structura de rezistență sunt în regulă”, a subliniat Ștefan.

Posibilă relocare

Autoritățile locale, împreună cu specialiști în patrimoniu, iau în considerare mai multe variante de restaurare, inclusiv relocarea casei într-un spațiu mai accesibil. Primarul comunei Cizer, Felician Fărcaș, a declarat că una dintre propuneri este reconstruirea casei pe un teren de aproximativ 12 hectare situat în apropierea stadionului local.

„Am avut o întâlnire acolo cu domnul primar și sunt mai multe variante. Am dat niște sugestii pentru un nou concept. În primul rând, ar fi să se schimbe locația. Locația actuală este greu accesibilă și e păcat, că această casă va deveni, cumva, o vedetă. Din informațiile pe care le avem, ar fi singura casă rămasă în picioare, într-adevăr, construită de Horea și de meșterii lui”, a spus Ciprian Ștefan.

Directorul Muzeului ASTRA sugerează ca noul proiect să includă nu doar reconstrucția casei, ci și prezentarea evolutivă a arhitecturii vernaculare din zona Cizer, transformând astfel gospodăria într-un punct de atracție cultural-turistică cu rol educativ și economic pentru comunitate.

„E o zonă foarte importantă pentru noi, etnografii, pentru ceea ce înseamnă peisaj cultural. Restaurarea poate genera plusvaloare prin evenimente cultural-educaționale și poate sprijini inclusiv bugetul primăriei. Așa facem și la Muzeul ASTRA – dezvoltăm prin cultură din toate punctele de vedere, nu doar cultural, social sau educațional, ci și economic, fără a transforma totul într-un produs comercial”, a explicat Ștefan.

Finanțare

Doina Cociș, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, a anunțat că refacerea Casei Horea va beneficia de fonduri din multiple surse, inclusiv o asigurare de 750.000 de lei și potențiale fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, pentru intervenții urgente.

„Am avut o discuție foarte bună atât cu domnul Ciprian Ștefan, cât și cu primarul comunei. Din fericire, imobilul era asigurat, iar suma poate contribui esențial la restaurare. Și eu sunt optimistă că se poate face la Cizer un proiect deosebit”, a adăugat Doina Cociș.

În cadrul discuțiilor, a fost adusă în discuție și posibilitatea relocării casei natale a sculptorului Victor Gaga din localitatea Pria, în cadrul unui concept mai amplu de revitalizare a patrimoniului cultural și arhitectural.

Implicare de specialitate

Ciprian Ștefan a anunțat că va contribui ca voluntar în acest proiect, iar Muzeul ASTRA va încheia un parteneriat cu Primăria Cizer pentru conservarea obiectelor din interiorul casei până la finalizarea lucrărilor.

Momentan, Poliția din Sălaj a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă în contextul incendiului care a afectat grav gospodăria Casa Lupuț, extinzându-se și la școala din apropiere.

Sursa: AGERPRES

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.