Trei adulţi şi un minor, răniţi în accidentul rutier de microbuz petrecut în afara satului tulcean Ostrov, au fost internaţi, joi după-amiază, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea pentru îngrijiri de specialitate, a declarat pentru AGEPRES directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu.
Minorul, în vârstă de 15 ani, şi un bărbat, de 50 de ani, prezintă traumatisme la membrele superioare, un alt bărbat are fractură de claviculă, iar un tânăr de 21 de ani a fost internat cu un traumatism cranio-cerebral deschis minor.
“Cea de-a cincea persoană care a fost rănită a refuzat transportul la spitalul din municipiul Tulcea”, a precizat directorul SJA.
Potrivit sursei, starea celor patru victime ale accidentului petrecut în apropiere de satul Ostrov este stabilă din punct de vedere hemodinamic.
Autovehiculul în care se aflau 14 persoane s-a răsturnat joi, în jurul…
=
DETALII LA SURSA