Funcționarii publici din județul Tulcea au intrat astăzi într-o formă de protest pe termen nelimitat, nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan. În 21 unități administrativ-teritoriale, angajații primăriilor și-au continuat programul de muncă, dar au refuzat să mai lucreze cu publicul.

Cetățenii care s-au prezentat la ghișee pentru plata taxelor sau pentru eliberarea de documente au fost direcționați spre plăți online ori îndrumați să se adreseze autorităților județene și centrale.

Protestul este pe termen nelimitat, până când vom avea un dialog real cu Guvernul. Fiecare minister ne dă dreptate în felul lui, dar per ansamblu Guvernul nu ține cont de problemele noastre. Reducerea de 25% a posturilor ar bloca pur și simplu activitatea primăriilor mici”, a declarat Florentin Bibică, liderul SCOR Tulcea.

Lista UAT-urilor participante

Protestul a fost declanșat în următoarele localități: Stejaru, Luncavița, Somova, Chilia Veche, Peceneaga, Grindu, Ceatalchioi, Horia, Topolog, Mihail Kogălniceanu, Măcin, Ceamurlia de Jos, Sfântu Gheorghe, Murighiol, Frecăței, Casimcea , Jurilovca, Mihai Bravu, Beștepe, Baia și Beidaud. În alte zone, precum Turcoaia, protestul a fost parțial.

Revendicările

Sindicaliștii SCOR acuză lipsa de dialog și incoerența guvernului. Printre principalele nemulțumiri:

  • reducerea cu 25% a posturilor, după un val anterior de tăieri de 10%;
  • menținerea în sarcina primăriilor a asistenților personali, deși promisiunea fusese ca aceștia să fie preluați de AJPIS;
  • introducerea ideii de „jumătate de funcționar public”, considerată absurdă și imposibil de aplicat.

„Am negociat șapte săptămâni cu Guvernul, am depus amendamente, dar nimic nu a fost luat în seamă. Ne-am trezit cu un proiect de hotărâre fără legătură cu ce convenisem. Lipsa totală de dialog este cea mai mare problemă”, a transmis Florin Neacșu, liderul SCOR Măcin și reprezentant al orașelor în sindicat.

„Nu cetățenii sunt vinovați”

Reprezentanții SCOR insistă că protestele nu sunt îndreptate împotriva oamenilor, ci pentru a salva administrația locală de la colaps.

„Dacă ni se taie posturile și resursele, nu pe primar îl lovește, ci pe cetățeanul care are nevoie de apă, drumuri, școală modernă. Protestăm pentru a putea continua să ne facem treaba pentru comunitate”, a subliniat Florentin Bibică.

Funcționarii publici din Tulcea transmit că nu vor renunța la protest până când Guvernul nu va accepta un dialog real. Mesajul lor este clar: fără resurse și personal, primăriile riscă să se blocheze, iar comunitățile locale să fie lăsate fără servicii esențiale.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.