Ziua de 9 octombrie, așteptată ca momentul în care Tribunalul Tulcea urma să discute pe fond cererea de insolvență depusă de CEC Bank împotriva SC Lidas, s-a transformat într-un nou episod al incertitudinii. Procesul s-a amânat pe motiv de grevă a judecătorilor. Nimic spectaculos procedural, dar suficient cât să prelungească starea de tensiune care, de câteva săptămâni, învăluie una dintre cele mai mari companii de panificație din România.
O amânare, dar și un semnal
CEC Bank, instituție cu capital de stat, a rămas fermă pe poziție și nu și-a retras cererea, deși în mediul de afaceri mulți se așteptau la un gest de retragere. Din contră, surse apropiate dosarului susțin că echipele de avocați ale SC LIDAS au conceput propuneri de mediere, însă acestea „n-au fost citite nici măcar la nivel de cabinet”, după cum spun ironic unele surse din mediul bancar.
În jurul SC Lidas, firmele de consultanță în insolvență au început deja să se activeze. Piața miroase tensiunea și, inevitabil, zvonurile s-au transformat în prognoze apocaliptice. În comunitatea locală, angajații se întreabă dacă își vor mai primi salariile, iar furnizorii – care în mod tradițional își primeau banii la timp – încep să fie neliniștiți.
Lidas are în prezent peste 570 de angajați, oameni care depind direct de stabilitatea companiei și care reprezintă o parte semnificativă a forței de muncă din zonă. În Tulcea, unde fiecare loc de muncă industrial contează, valul de zvonuri a generat o neliniște colectivă. Oamenii vorbesc în șoaptă despre concedieri, tăieri de salarii, relocări. Panica se răspândește mai repede decât comunicatele oficiale.
Se vorbește tot mai des despre un scenariu de preluare ostilă, în care insolvența ar fi doar o pârghie juridică pentru forțarea unei schimbări de control. Lidas, o companie de familie fondată în 1993 și devenită cel mai mare producător de panificație din Dobrogea, a fost mereu o fortăreață greu de penetrat din exterior. Poate tocmai de aceea este acum ținta perfectă pentru o lovitură subtilă.
Între insolvență și concordat: firul subțire al salvării
Printre strategiile discutate în ultimele zile, una pare să fi prins contur: soluția concordatului preventiv.
Pentru publicul care nu trăiește printre avocați și contabili, concordatul este, în esență, o înțelegere între companie și creditorii săi, prin care se recunoaște existența unor dificultăți financiare, dar se evită deschiderea formală a insolvenței. Firma rămâne în viață, își continuă activitatea, dar își rearanjează datoriile în baza unui plan aprobat de instanță și de partenerii financiari.
Este o ultimă redută înainte de faliment, o șansă reală de reorganizare, dar și o dovadă că presiunea financiară a atins un punct critic. În cazul Lidas, surse apropiate lui Liviu Sotre, CEO-ul companiei, afirmă că se caută o formulă de concordat care să aducă banca la masa negocierilor și să ofere companiei răgazul necesar pentru a reveni pe linia de plutire.

Rămâne însă o întrebare crucială: CEC Bank va accepta un astfel de compromis sau mizează tocmai pe prăbușirea companiei, pentru a facilita o eventuală preluare?
Cifrele care nu mint – dar nici nu liniștesc
Ultimul bilanț oficial depus de SC Lidas arată o companie solidă la exterior, dar vulnerabilă în interior.
În 2024, cifra de afaceri a depășit 186 de milioane de lei, însă profitul net s-a redus drastic, coborând sub 1,5 milioane. Datoriile totale au urcat la peste 120 de milioane de lei, în timp ce lichiditățile disponibile au ajuns la un minim istoric.
Această presiune financiară este rezultatul unei investiții uriașe: fabrica ultramodernă de la Cataloi, evaluată la peste 80 de milioane de euro, menită să aducă Lidas în liga mare a producătorilor de panificație din Europa de Est. Doar că pariul s-a întors împotriva companiei – creșterea costurilor la utilități, dobânzile ridicate și lansarea întârziată a unității au transformat expansiunea într-o piatră de moară.
Privind strict economic, Lidas are încă resurse. Are active valoroase, o infrastructură modernă și o piață stabilă. Dar tensiunile cu banca și lipsa unei comunicări coerente din partea conducerii riscă să erodeze încrederea partenerilor și să grăbească o prăbușire ce ar putea fi, paradoxal, mai psihologică decât financiară.
Tăcerea care alimentează panica
În timp ce instanța își amână deciziile, iar birourile de avocați lucrează febril la planuri alternative, un lucru devine evident: tăcerea devine periculoasă.
CEC Bank tace. Liviu Sotre tace. În lipsa unei poziții oficiale, fiecare își construiește propriul scenariu.
În oraș, se vorbește tot mai des despre un „investitor-fantomă”, care ar fi pregătit să intre în acționariat și să rezolve conflictul cu banca – o figură discretă, dar pomenită în aproape toate discuțiile din culise.
Până când cineva va decide să vorbească public, realitatea rămâne suspendată între speranță și dezastru.
Pentru cei peste 570 de angajați, e o perioadă de tăcere apăsătoare. Pentru furnizori, de nervozitate. Pentru comunitate, de confuzie.
Și poate că, dincolo de toată această cortină de zvonuri și amânări, a venit momentul unei singure clarificări:
Nu ar fi timpul ca Liviu Sotre, omul din spatele LIDAS, să vorbească deschis despre ce se întâmplă cu adevărat? Pentru că uneori, în afaceri ca și în viață, tăcerea nu e semn de forță. E semnul că furtuna abia începe.
Am fost la angajare mi sa sugerat că nu ar trebui să mă îngrijorez dacă va întârzia până la 5-7zile cu plata salariului (discutând la interviu chiar cu mama dumnealui ) dar în schimb și multe alte atribuții în afara serviciului ptr care voi fi angajat ,iar ca salariul fiind minim pe economie (ieu fiind calificat ca stivuitorist)iar diferența se va acorda sub forma unor bonusuri de performanță….
Dar și așa trebuia să merg la Cataloi la noua fabrică unde ar fi lipsă de oameni atestați și unde vin controale m-ai des dar și așa trebuia să mă descurc de un bon de motorină să acopere tot ce înseamnă naveta din Tulcea -Cataloi și mi se va deconta 50%dar și nu mai mult de 5% consum adică ar fi vrut atât bonul cât și să vin pe banii mei….
Sunt o familie urâcioasă îmi pare rău că o spun fiind din acelaș oraș și chiar m-am bucurat ptr iei că nu ie prima oară când cer de la angajați bonuri de combustibil decontând 50% ….. urât din partea familiei Șotrea iar dacă doresc le pot demonstra cu imagini de la interviu…..
Va multumim pentru mesaj. Totusi, v-au angajat sau nu? Aveti filmarea cu interviul?