- în mod primordial doresc să vă înștiințez că exercitarea acestui drept la replică nu poate fi calificată ca fiind intenția subsemnatului de a translata din cadrul sălii de judecată în mediul on line întreaga luptă juridică desfășurată în toată această perioadă de timp cu scopul de a îmi dovedi nevinovăția; Nu intenționez să îmi caut dreptatea în mediul on line fiind consecvent principiului de drept că justiția se înfăptuiește de către puterea judecătorească în sala de judecată, „judecata morală ori de către media” fiind doar o cale rapidă de condamnare a oricărei persoane bazată doar pe informații trunchiate prezentate în mod unilateral, de cele mai multe ori fără a se aștepta verdictul final al unei instanțe de judecată;
- Sunt conștient că un astfel de articol este de natură a produce un impact semnificativ asupra reputației subsemnatului în condițiile în care viața profesională a mea este obiect al unor speculații ori analize negative ce se pretind a fi „obiective” fără însă a oferi anterior persoanei „condamnatului de către societate” posibilitatea de a exprima un punct de vedere;
- Aș fi apreciat dacă, anterior datei de 23/11/2025, aș fi fost contactat de către reprezentanții publicației dvs. on line ORA DE TULCEA, pentru a mi se aduce la cunoștință interesul manifestat de către publicul dvs. pe acest subiect și, în mod sigur, aș fi avut posibilitatea să vă comunic următoarele:
- motivele procedurale despre care dvs. faceți vorbire în cadrul articolului dvs. constau în mod concret în reținerea de către instanța de control judiciar (n.b. Curtea de Apel Constanța) a faptului că sentința că pronunțată de către Judecătoria Măcin în anul 2023 a fost pronunțată de către un judecător incompatibil care s-a ante pronunțat în această cauză fiind încălcate normele procedurale referitoare la judecarea unei cauze de către un judecător obiectiv și imparțial; Cu alte cuvinte, și prejudiciul menționat în cadrul articolului dvs. în cuantum de 286.079,95 lei are un profund caracter subiectiv, nefiind stabilit în mod legal indiferent de soluția prescripției răspunderii penale adoptată în această cauză;
- în opinia mea, același judecător „imparțial”, a omis să clarifice și să se pronunțe cu privire la faptul necontestat de către reprezentanții Ministerului Public în sensul că, pentru aceleași fapte materiale pentru care un reprezentant al Ministerului Public a dispus soluția de trimitere în judecată, într-o altă cauză aflată înregistrată la aceeași unitate a Ministerului Public s-a dispus soluția de clasare a acțiunii penale, fiind depusă la dosarul cauzei ordonanța de clasare emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța;
- contrar alegațiilor formulate de către cotidianul dvs. în sensul că „ (..) primăria semna contracte în ritm alert, iar banii publici se scurgeau spre firme „prietene”, cu o viteză pe care nici drumurile proaste din zonă n-o puteau ține…” vă pot spune la acest moment doar faptul că nu s-a reținut/formulat vreo acuzație referitoare la problematica modului în care aceste contracte au fost semnate ori cu privire la aspectul că lucrările ori serviciile contractate nu ar fi fost realizate în mod efectiv, acuzațiile fiind direcționate în sensul că, deși lucrările ori serviciile au fost executate, respectiv prestate, beneficiarul acestora ar fi efectuat plata acestora fie fără a realiza procedura de recepție a respectivelor lucrări fie fără a exista documente justificative care să poarte viza ”bun de plată”. Or, organele judiciare care au dispus soluția de trimitere în judecată și nici instanța de judecată care a pronunțat soluția pe fond cu ocazia cercetării judecătorești efectuate nu au analizat și clarificat situația cercetărilor paralele efectuate de către aceeași structură a Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța) cu privire la aceleași fapte ori situații de fapt care au generat repetate operațiuni de ridicare de documente privind aceleași situații și care ar fi putut determina și această situație a rătăcirii documentelor. Aceasta în condițiile în care în documentul primit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus soluția de clasare se menționează în mod expres că plățile au fost efectuate de către beneficiarul serviciilor prestate și/sau a lucrărilor executate pe baza de documente care poartă viza controlului financiar preventiv prevăzut de lege.
Concluzionând, vă transmit că lupta juridică pe această problematică nu s-a încheiat și, în opinia mea, există posibilitatea legală ca Judecătoria Măcin să fie reînvestită cu soluționarea acestei cauze în condițiile în care, deși am beneficiat de două cicluri de judecată a fondului, există într-o proporție covârșitoare, doar o singură hotărâre judecătorească care a fost desființată în prealabil de către instanța de control judiciar. Dar aceste aspecte urmează a fi analizate de către instanța de judecată competentă în acest sens și nu pot fi expuse în mod public pentru argumente ce țin de principiile de desfășurare ale procesului penal.
Cu deosebită considerație,
SANDU NECULAI
