Actualizare, ora 11.30: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsoanele dintre Saraiu şi Hârşova, Topolog şi Sarariu, respectiv Ciucurova şi Caugagia. Rămâne însă restricţia de tonaj, adică doar autovehiculele cu masa autorizată mai mică de 7,5 tone au acces pe aceste porţiuni.
Ora 10.00: A mai nins în noaptea trecută, cu vânt puternic care a troienit zăpada, iar termometrul a coborât până la minus 13 grade.
La ora 10.00 (joi, 1 martie) rămăsese închisă autostrada București – Constanța, precum și DN22A Topolog – Hârșova. Se circulă greu între Cataloi și Topolog, Măcin – Ciucurova, Garvăn – I.C. Brătianu, Horia – Nalbant.
Conform datelor centralizate la prefectura Tulcea,  stratul maxim de zăpadă înregistrat a fost de 32 cm la Mahmudia, Baia, Poşta, iar în locaţiile staţiilor meteorologice există troiene ce măsurau între 70 cm şi 1,40m. Vântul a prezentat intensificări susţinute, cu rafale de general de 50 – 65 km/h, iar pe litoral şi în deltă de până la 75 km/h viscolind puternic ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând temporar scăderea vizibilităţii. Temperaturile maxime au fost cuprinse între -10 grade la Mahmudia şi -13 grade la Corugea, Indicele de răcire IR a coborât, local în judeţul Tulcea, sub pragul critic de -32 (la staţiile meteorologice Mahmudia, Jurilovca, Sulina, Corugea şi Gura Portiţei).
Pentru ultimele 24 de ore, ISU Tulcea a raportat 11 DN, 10 DJ, blocate/închise/restricţionate, 1 port maritim şi fluvial închis, 4 autovehicule (12 persoane) blocate în trafic, 24 persoane asistate medical (din care una a fost găsită decedată în casă, iar o persoană cu handicap izolată în propria locuinţă.
Urmează o perioadă cu ger mare, cu temperaturi între -8 şi -4 grade, iar minimele între -17 şi -8 grade. Va mai ninge slab, iar vântul mai slăbește în intensitate.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.