Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Trestenic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 22A între Nalbant şi Cataloi, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un copac.

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Florentin Daciu, în autoturism erau 3 persoane, toate de sex masculin.

Şoferul a fost primul descarcerat, după care a intrat în stop-cardio respirator. Iniţial a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare, dar păcate, a fost declarat decedat după aproximativ câteva minute.

Unul din pasageri a fost de asemenea preluat de ambulanță – în stare foarte gravă – și transportat la spital. Decesul acestuia a fost pronunţat în această dimineaţă, la spital. Din nefericire, şi pentru cel de-al doilea pasager a fost pronunțat decesul de către medicul de pe ambulanță.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Tulcea, Irina Manolache, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cercetarile continuă pentru stabilirea tuturor circumstantelor producerii accidentului..

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.