Ora de Sibiu
Trasi Pe Dreapta.jpg

Polițiștii nu pot cere femeilor cu semne vizibile de sarcină să se așeze șezut sau culcat și nici persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități sau copiilor

În Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea 192 /2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, care urmează să intre în vigoare în această lună. Legea modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

Potrivit noilor prevederi, polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. De asemenea, polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul, depărtarea picioarelor, adoptarea poziției șezut, adoptarea poziției culcat sau altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.

Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.

Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: „Poliția, stai!”, „Nu te apropia!” sau de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.