În perioada 7 – 8 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Tulcea împreună cu cei ai Poliţiei Municipiului Tulcea şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au desfăşurat acţiuni pentru verificarea legalităţii activităţii comerciale, respectiv, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea de animale vii.
În cadrul acţiunii, în zona dig Dunăre ” Dana 1 Mai”, poliţiştii au identificat doi bărbaţi din Tulcea, care nu au putut prezenta acte legale de provenienţă pentru 39 de bovine crotaliate şi necrotaliate, pe care intenţionau să le transporte pe raza judeţului, în scopul comercializării.
Astfel, poliţiştii tulceni au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei (la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite) şi au ridicat, în vederea confiscării, animalele, în valoare de peste 144.450 de lei, pe care le-au predat reprezentanţilor DSVSA pentru a dispune conform competenţelor.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea şi a specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Animalelor. Astfel de acţiuni se vor desfăşura în continuare pe raza întregului judeţ.