O adolescentă sportivă legitimată la clubul Delta Fight Team Sulina, Amalia Ţugui, şi-a propus ca anul viitor să obţină locul I la campionatul mondial de kickboxing, după ce în luna octombrie a câştigat titlul de vicecampioană europeană la Campionatul de kickboxing WAKO pentru cadeţi mari şi juniori, Budva, Muntenegru.

Sportiva în vârstă de 14 ani este din Sulina şi practică artele marţiale de şapte ani. Ea a câştigat primul titlu de campioană naţională în anul 2019, atunci când a participat şi la Cupa mondială din Italia, scrie Agerpres.

„În Muntenegru, a fost prima mea participare în calitate de membră a lotului naţional al României şi a fost obositor. Meciul din finală a fost greu, dar a meritat pe deplin. (…) La acest sport, cel mai mult îmi place că acel care munceşte cel mai mult câştigă, iar sportul este corect”, a declarat, Amalia Ţugui.

Elevă în clasa a VIII-a, Amalia îşi doreşte ca anul viitor să urmeze Liceul teoretic „Jean Bart” din Sulina, la profil de matematică-informatică, şi să participe la campionatul mondial din Irlanda.

„Pentru concursul de anul viitor, o să mă antrenez mult mai mult şi vreau să ajung pe locul I”, a afirmat Amalia Ţugui, care a obţinut a obţinut titlul de vicecampioană europeană la kick-light 65 de kilograme şi locul al 3-lea la light-contact 65 de kilograme, cadeţi mari, la campionatul din Muntenegru.

Amalia este antrenată de tatăl ei, Bogdan Ţugui. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, în prezent poliţist de frontieră, Bogdan Ţugui a practicat karate kiokushin de la vârsta de 15 ani şi a fost vicecampion şi campion naţional.

În anul 2003, s-a îndreptat spre kickboxing, a participat apoi la două gale profesioniste de K1, iar în 2014 a înfiinţat clubul sportiv Delta Fight Team Sulina, care numără acum zece sportivi.

„În perioada pandemiei, ne-am antrenat pe unde am putut, pentru că sălile de sport au fost închise. Cu toate acestea am continuat pregătirea, iar pentru Campionatul european ne-am antrenat în condiţiile în care clubul a fost suspendat ca activitate”, a afirmat Bogdan Ţugui.

Antrenorul şi sportiva din oraşul Sulina ar trebui să fie recompensaţi financiar pentru rezultatele obţinute, însă deocamdată acest lucru este imposibil.

„Există probleme juridice la nivelul federaţiei. Este vorba despre dosare penale nefinalizate, iar asta a dus la imposibilitatea federaţiei de a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale. Asta înseamnă că la acest campionat fiecare club a participat pe banii pe care a reuşit să-i găsească la sponsori. Nu putem vorbi despre premierea rezultatelor cât timp nu sunt rezolvate disputele juridice”, a afirmat preşedintele clubului sportiv Delta Fight Team Sulina.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.