politia amenda.jpg
politia amenda.jpg

 

Începând de joi, 27 iulie 2023, șoferii vor putea contesta amenzile rutiere și la judecătoria de domiciliu.

Asta după ce Legea 254/2023, ce a fost publicată luni în Monitorul Oficial și ce intră în vigoare pe 27 iulie 2023, vizează, în esență, modificarea Codului rutier. Aceasta stabilește o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere, scrie avocatnet.ro, relatează ziarul Adevărul.

„Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul“, prevede noua lege.

„În epoca tehnologiei și a digitalizării, o asemenea normă nu poate fi decât binevenită, reducând cel puțin poluarea pricinuită de transportul unora dintre contravenienți înapoi la «locul faptei» pentru «dreapta judecat㻓, se arată în expunerea de motive a proiectului care acum s-a transformat în lege.

Din aprilie 2022, după cum apare în Legea 107/2022, când vine vorba de plângerile contravenționale, cu excepția celor rutiere, acestea puteau fi introduse și la judecătoria de domiciliu a contravenientului, nu doar la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, așa cum era înainte.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.