Ajofm 2 678x381
Ajofm 2 678x381

În primele șapte luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 1.893 persoane, dintre care 890 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 594 au peste 45 de ani, 510 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 424 au între 25 și 35 de ani, iar 365 sunt tineri sub 25 de ani (204 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1041 provin din mediul urban, iar 852 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (569), urmate de cele cu studii profesionale (503). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 495, iar cei cu studii primare sunt în număr de 319.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Tulcea, 39 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele șapte luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3888 persoane.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.