Pe data de 9 mai, în Delta Dunării a avut loc un incident regretabil și, din păcate, deloc izolat.
Un grup de turiști străini, ornitologi, care se aflau în deltă pentru a observa păsările din zonă, a fost hărțuit și agresat de către alți turiști, din categoria celor care cred că totul se rezumă la bani, bărci mai puternice și cam atât.
Incidentul a fost filmat de către ghidul turiștilor germani, Eugen Daniel Petrescu, iar filmulețul a devenit viral și a fost preluat și de către mass media. Inclusiv momentul în care agresorii au aruncat cu un pahar, provocând rănirea ghidului de turism.
Din păcate, astfel de episoade nu sunt o raritate în Delta Dunării. Și, tot din păcate, de cele mai multe ori acest model de agresori scapă nepedepsiți. Nu a fost cazul acum, fiind deja vorba despre un dosar penal, dar, de obicei, nu se ajunge nici măcar la acest stadiu.
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și-a propus, încă de la înființare, să promoveze un turism responsabil în Delta Dunării și în Dobrogea de Nord. Pentru că membrii asociației practică și promovează astfel de turism, la rândul lor.
Suntem la început, după doar un an de existență, dar asta nu ne împiedică să fim fermi în a cere autorităților să se implice mai mult în stoparea unor astfel de incidente.
Este greu de admis că în Deltă încă mai există pensiuni ilegale, mascate sub acoperirea „subțire“ a caselor de vacanță. Este greu de explicat turiștilor onești de ce este posbil ca indivizi aflați sub influența alcoolului să conducă bărci puse la dispoziție, cu lejeritate, de proprietari inconștienți ai unor astfel de pensiuni.
Nu putem spera decât că autoritățile abilitate își vor lua în serios atribuțiunile și că astfel de incidente vor dispărea, împreună cu toate activitățile care încă împiedică dezvoltarea unui turism responsabil în Delta Dunării.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.