Sărbătorile de iarnă pentru campionul mondial la canoe, Cătălin Chirilă, au început cu o vacanţă, însă în timpul acesteia el se antrenează la o intensitate de 50% din capacitate, pentru a nu ieşi din formă.

Declarat în urmă cu aproape o săptămână cel mai bun sportiv din Tulcea în anul 2022 de către Consiliul Judeţean (CJ), în baza unui clasament întocmit Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Cătălin Chirilă, a declarat pentru AGERPRES că va petrece câteva zile de vacanţă şi în judeţul Tulcea.

„Pentru mine, sărbătorile de iarnă încep cu o scurtă vacanţă, dar nu mă pot bucura 100% de acele zile de pauză. Încerc să mă antrenez în continuare, e drept, la un nivel mai redus. Mie îmi place să cred că este vacanţă. Imediat după Crăciun (Crăciunul pe rit vechi, n.red.), intru din nou într-o pregătire mai intensă, pentru că după aceea încep antrenamentele mai intense şi trebuie să fiu apt pentru ele”, a afirmat Chirilă.

El a mai spus că în timpul vacanţei se va putea bucura şi de preparatele specifice sărbătorilor de iarnă.

„Preparatorul fizic mi-a recomandat să mănânc ceva mai bine, aşa că anul acesta am noroc de sărbători. O să-mi prindă bine să degust ceva preparate. Dar disciplina în bucătărie este foarte importantă şi voi fi totuşi chibzuit”, a menţionat sportivul de performanţă.

Cătălin Chirilă a copilărit în satul Sarichioi şi a subliniat că această localitate pentru el înseamnă de fapt biserica de aici.

„Pentru mine, Sarichioi înseamnă biserică. Mereu când mă gândesc acasă, mă gândesc la slujbele la care am participat alături de părinţi, alături de bunica şi cumva gândul meu se duce la drumul spre biserică iarna, înzăpezit”, a adăugat Chirilă.

Sportivul de performanţă a afirmat că păstrează încă în casa natală lejanca, soba încălzită pe care se poate dormi, şi a apreciat-o drept „super-eficientă”, fiind de folos pentru reumatism.

Chirilă a mai spus că acasă foloseşte baia rusească.

„De fiecare dată când vin acasă, sunt prezent acolo (în baia rusească, n.red.). Ca sportiv de înaltă performanţă, merg la saună, dar baia rusească nu are nicio legătură cu sauna clasică pe care o cunoaşte toată lumea. Este un sentiment mult mai plăcut când intri într-o baie rusească. Este ceva unic”, a menţionat campionul mondial la canoe.

La Mondialele de la Halifax (Canada), Chirilă a cucerit aurul la canoe simplu pe 1.000 m şi apoi argintul la 500 m. La Europenele de la Munchen, Chirilă s-a impus din nou în proba olimpică de 1.000 m şi a cucerit apoi bronzul la 500 m.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.