DNA prezintă, miercuri, raportul de activitate pentru anul 2017. Evenimentul are loc la o zi după ce Codruţa Kovesi a fost audiată de procurorii CSM, aceştia dând aviz negativ cererii de revocare. Toader a anunţat că nu va participa la prezentarea bilanţului. Iohannis a confirmat prezenţa.
La eveniment au fost invitaţi reprezentanţii mai multor instituţii din sistemul judiciar, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.


Şeful statului va participa la prezentarea bilanţului.
Ministrul Justiţiei a anunţat, marţi, în şedinţa Secţiei pentru Procurori a CSM, în care s-a dat aviz negativ cererii sale de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, că nu va participa la evenimentul în care se va prezenta raportul de activitate pentru 2017 al instituţiei.
Ministrul Justiţiei i-a reproşat procurorului şef DNA că nu a primit nici până acum raportul privind activitatea instituţiei.
„Raportul a fost finalizat de ieri (luni-n.r.)şi azi (marţi -n.r.) a fost înaintat raportul către invitaţii la bilanţ. Potrivit legii, raportul se trimite procurorului general care urmează să vă trimită dumneavoastră acest raport”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.
Procurorul şef DNA a arătat că, potrivit legii, raportul trebuie prezentat până în ultima zi a lunii februarie.
” (Raportul -n.r.) A fost trimis astăzi”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
„Şi eu îl citesc la noapte”, a replicat Tudorel Toader.
Prezentarea raportului de activitate are loc în perioada desfăşurării procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, aceasta fiind demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Avizul negativ dat, marţi, de Secţia pentru Procurori a CSM va fi motivat, iar ulterior va fi transmis preşedintelui României.
Klaus Iohannis şi-a exprimat susţinerea pentru activitatea DNA şi pentru procurorul şef al instituţiei după anunţul privind iniţierea procedurii de revocare.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.