Astăzi au început înscrierile la concursul organizat de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea pentru ocuparea funcției vacante.

Perioada de înscriere se încheie pe 20 martie, iar concursul Probele de concurs se vor desfășura în perioada 3-11 aprilie 2017, la sediul Ministerului Educației Naționale.
Doritorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Aceștia trebuie să fie
membri ai corpului naţional de experţi în management educaţional, cadre didactice titulare în învăţământ cu gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani, calificativ „foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați, să nu fi fost sancționați disciplinar în anul şcolar curent. De asemenea, candidații nu trebuie să fi desfășurat poliție politică și să nu fi împlinit vârsta de pensionare.
Tulcea se află printre cele 17 județe în care se organizează concurs pentru postul de inspector școlar general adjunct ocupat, în prezent, cu delegație.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.