La vernisajul din acest an fost prezentate cele peste 200 de lucrări de grafică și acuarelă participante la competiție.
Concursul organizat de Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean și al Primăriei municipiului, este deja o manifestare de prestigiu care reunește tineri talentați din întreaga țară. La cea de-a XXII-a ediție s-au înscris elevi din 16 licee; la festivitatea de închidere a participat și fiul maestrului Constantin Găvenea, Ștefan, el însuși renumit artist plastic.
Consiliul Județean Tulcea a fost reprezentat de Constantin Albu, consilier al președintelui, care a declarat: „Aș dori să felicit toți tinerii care au intrat în această competiție și să îi încurajez să revină aici, la Tulcea, pentru astfel de adevărate spectacole ale culorii. Mă bucur să văd atâtea lucrări interesante – expresii ale talentului artistic din întreaga țară“, a transmis acesta.