Ortodocşii îi serbează luni pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca „Epoca de aur”.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.
Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „prin acest semn vei învinge”. Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte. Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta „prin inspiraţie divină”.
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.
De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.
Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.
Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.
Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul credinţei sau Crezul).
Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.
Sfânta Împărăteasă Elena
Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.
Citeste siarticolele
Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.
În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.
În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.
Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.
Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii stăteau în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile, ca să fie ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure, la stână.
