Fostul comentator sportiv, Cristian Ţopescu, care se află de marţi internat la Spitalul Elias din Capitală, are o evoluţie uşor favorabilă, urmând să fie supus mai multor investigaţii suplimentare, a declara purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă.


„Domnul Ţopescu are o evoluţie uşor favorabilă şi va fi supus mai multor investigaţii suplimentare. Momentan va rămâne pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă cel puţin până mâine (joi – n.r.). Este conştient şi cooperant”, a explicat dr. Silvius Negoiţă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias a precizat că fostul comentator sportiv a ajuns de urgenţă din cauza unui diabet dezechilibrat, netratat. Ţopescu suferă şi de alte afecţiuni cronice.
El a fost adus de urgenţă la spital, marţi, în jurul prânzului, unde a primit îngrijiri pe Unitatea de Primiri Urgenţe şi i s-au făcut mai multe investigaţii medicale.
Cristian Ţopescu are 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.