Monica
Monica

Astăzi, 10 noiembrie, ora 11.30, la sediul MAI, a avut loc o declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, având ca temă misiunile structurilor ministerului pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din 10 noiembrie 2019.

“De la deschiderea secțiilor de vot și până la această oră, la nivel național au fost înregistrate 17 sesizări de posibile incidente electorale care au legătură cu desfășurarea alegerilor. Până în prezent nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.
Vă reamintim că ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus trimiterea în fiecare județ a unor reprezentanți ai structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a veni în sprijinul autorităților locale în soluționarea cu celeritate a tuturor sesizărilor.
Specialiștii Ministerului Afacerilor Interne verifică cu operativitate orice sesizare primită, pentru a stabili dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu.
Până acum cinci sesizări nu s-au confirmat. A fost aplicată o singură amendă, în jud Olt. în valoare de 500 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe 112. Restul sesizărilor sunt în curs de verificări.” a declarat comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Lipsa ştampilelor şi propaganda electorală, principale incidente electorale

În general, sesizările au fost despre lipsa unor ștampile sau sfătuirea alegătorilor la sediul secției cu ce candidat să voteze și continuarea propagandei electorale. Vă reamintim că sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice până la ora 21 în spaţiul de protecţie al secţiei de votare 21.00.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Urgenţe medicale în secţiile de votare
Au fost înregistrate mai multe cazuri medicale. De exemplu, în jud. Vaslui s-a solicitat ambulanța pentru locțiitorul președintelui unei secții de votare și un alt membru al aceleași secții, iar o femeie din Ilfov a fost transportată  la spital după ce i s-a făcut rău în secția de votare.
În Vrancea, la o secție de votare, procesul de vot a fost suspendat temporar din cauza stării de sănătate a președintei secției. În prezent, i se asigură asistență medicală de specialitate la fața locului.
În județul Suceava, două secții de votare au rămas fără curent, echipele de intervenție fiind alertate.
Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 15.00”

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.