Timp de trei zile, copiii aflați la sfârșitul ciclului primar susțin testele de verificare a competențelor fundamentale dobândite în primii cinci ani de școală.

Această evaluare a început astăzi, cu proba de Limba română, și va continua mâine și poimâine cu Matematica și Limba maternă (acolo unde se studiază în limba minorităților).
La nivelul județului Tulcea, peste 2000 de elevi ar trebui să susțină testarea, dar prezența acestora nu este obligatorie.
Probele încep la ora 9,00 și se susțin în sălile în care copiii își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Durata alocată rezolvării testelor de evaluare este de câte 60 de minute pentru fiecare test. Lucrările se evaluează în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva școală.
Evaluarea națională pentru clasele a II-a și a IV-a a stârnit controvese atât în rândul părinților, cât și în cel al cadrelor didactice. Mulți elevi, dar și unii învățători consideră această testare un adevărat examen, lucru care crește presiunea asupra clasei, în dorința de a obține rezultate bune.
Conform declarației ministrului Educației Naționale, în acest an se vor centraliza pentru prima dată la nivel național rezultatele și se vor stabili concluzii utilii proiectării didactice ulterioare.
Săptămâna viitoare se va desfășura și Evaluarea națională la clasa a VI-a. Testările sunt interdisciplinare, evaluarea la Limbă și comunicare cuprinde Limba si literatura română și Limba modernă, iar cea de Matematică și ştiinţe cuprinde Matematică, Fizică și Biologie.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.