Polițiștii din cadrul I.P.J. Tulcea susțin pe tot parcursul întregului  an școlar activități în unitățile de învățământ atât pentru a informa elevii cu privire la pericolele ce pot apărea când aceștia folosesc Internetul, dar și pentru a transmite recomandări pentru adoptarea unei conduite preventive, pentru a nu deveni victime.

O astfel de activitate a avut loc pe data de 31.10.2019, la Școala Gimnazială nr. 12 din municipiul Tulcea, în cadrul Programului Național ”Școala Altfel”, unde au fost aduse în atenția a 50 elevi din clasele a V-a aspecte legate de utilizarea corectă a rețelelor de socializare, protejarea datelor cu caracter  personal și a altor informații ce țin de viața privată a  fiecăruia, modul de interacțiune corect în mediul on-line și măsurile ce pot fi adoptate pentru înlăturarea contactelor agresive sau periculoase din mediul on-line.

Discuțiile au fost interactive și de interes pentru beneficiari.

Totodată, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Tulcea recomandă părinților să acorde mai multă atenție timpului petrecut de copii pe Internet, conținuturilor accesate, dar cel mai important să monitorizeze activitatea acestora pe rețelele de socializare ( ce prieteni are copilul, dacă îi cunoaște și în viața reală, ce postează, în ce discuții este implicat).

Activitatea este inclusă în Programul de Prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, prioritate națională și locală.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.